Condamnaţi la închisoare pentru diverse infracţiuni, doi infractori care se sustrag de la executarea pedepselor au fost daţi în urmărire naţională de Inspectoratul General al Poliţiei Române, ieri, chiar de ziua lor onomastică – Sfântul Nicolae.
Într-un prim caz este vorba despre Nicolae Răzvan Vasilache (fost Marin), în vârstă de 38 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ. El a fost condamnat de Ju-decătoria Bacău la şase ani, pentru săvârşirea unei tâl-hării.
Căutat este şi Nicuşor Pîntea (37 de ani, din comuna Dămuc. El a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni la un an, pentru conducerea unui auto-vehicul fără permis. Oricine deţine informaţii în vederea depistării celor doi este rugat să ia legătura cu cea mai apropiată unitate de Poliţie, ori să apeleze 112!
(Mihai SAVA)