Monstrul din Ţibucani

Data:

Individul care, în seara de 28 august, a intrat în casă peste doi bătrâni din comuna Ţibucani, pe bărbat l-a bătut, pe femeie a violat-o şi a băgat-o în comă, iar apoi i-a jefuit, a acţionat cu premeditare, după cum au stabilit procurorii. Este vorba despre Ionuţ Rusu (în vârstă de 21 de ani) din satul Ţibucanii de Jos, arestat prentru tentativă de omor calificat, tâlhărie şi viol.

În seara cu pricina, la ora 22, beat fiind, Rusu a mers acasă la vecinul G.M. (63 de ani) cu care avea nişte neînţelegeri mai vechi. A intrat în curte prin efracţie, vrând să sustragă bunuri.

„Iniţial, a agresat-o fizic pe persoana vătămată, în interiorul imobilului, provocându-i leziuni traumatice care necesită patru – cinci zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, după care a agresat-o fizic pe concubina acesteia din urmă (A.Z. – 66 de ani), atât în interiorul imobilului, cât şi în curte. Apoi a târât-o pe holul imobilului, unde i-a legat ambele picioare cu un cablu de un pat, pentru a nu opune rezistenţă şi, în acest mod, a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal, prin constrângere fizică, provocându-i leziuni traumatice care necesită 50-60 de zile de îngrijiri medicale şi care sunt de natură să îi pună în pericol viaţa. Înainte de a pleca, a sustras şi suma de aproximativ 500 de lei din jacheta persoanei vătămate G.M.“, a transmis Parchetul Tribunalului într-un comunicat de presă.

Victimele şi-au revenit spre dimineaţă şi au fost preluate de ambulanţă. Bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Femeia, diagnosticată cu fractură de mandibulă, hematon subdural, comă de gradul IV, a fost intubată şi transferată la Neurochirurgie Iaşi, cu pronostic rezervat. Rusu a contestat măsura încarcerării, situaţie în care ultimul cuvânt urmează să îl aibă Curtea de Apel Bacău.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Două hectare făcute scrum de la o ţigară

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii şi voluntarii au intervenit...

Infractor rutier încătuşat

Cristian Andrei Nistor, în vârstă de 45 de ani,...

Prinşi beţi la volan

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au desfăşurat, la...