Un şofer beat a omorât un bătrân pe trecerea de pietoni

Data:

 

Un pietrean în vârstă de 77 de ani a fost omorât de o maşină condusă de un şofer beat, în timp ce încerca să treacă strada alături de soţia lui. Accidentul a avut loc marţi seara, pe o trecere pentru pietoni din Dărmăneşti (zona Tic-Tac).

Martorii au declarat că tânărul de 21 de ani conducea haotic, iar la un moment dat a încercat să depăşească două maşini care erau oprite la trecerea pentru pietoni. Chiar în acel moment, victimele au păşit pe zebră. După ce i-a spulberat pe bătrâni, şoferul ameţit de alcool a lovit un alt autoturism, al cărui şofer îi aştepta pe oameni să traverseze. Înveselit de berile pe care le băuse, tânărul chiar s-a amuzat la un moment dat de fapta sa fiind convins că băutura nu a avut de-a face cu producerea accidentului.

Medicii de pe ambulanţă au încercat să-l resusciteze pe bătrân, dar rănile grave de la cap i-au adus sfârşitul. Soţia lui a fost şi ea lovită la cap, fiind internată în spital. De îngrijiri medicale a avut nevoie şi bărbatul care se afla la volanul maşinii oprite în faţa trecerii.

Conducătorul auto a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

(S. DAMIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...

Maşini furate din străinătate, găsite la Săvineşti şi Rediu

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, marţi, în...

Salvatorii 

Agentul Gabriel Denis Geman şi agentul-principal Elena Georgeta Tache,...

Tâlhar dus la puşcărie

Ionuţ Baran, în vârstă de 49 de ani, din...