Ţuţuianu a pierdut casa pentru care şi-a omorât fosta soţie

Data:

 

Costel Narcis Ţuţuianu, din comuna Taşca, bărbatul condamnat la 22 de ani de închisoare pentru că şi-a ucis, tranşat şi aruncat în Lacul Bicaz fosta soţie (Ramona), pentru a-i lua acesteia casa, a pierdut, la Judecătoria Bicaz, procesul care avea miză exact acel imobil. Supranumit „Cioacă de Neamţ“, Ţuţuianu a fost dat în judecată de rudele Ramonei, care au cerut instanţei constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între criminal şi mama acestuia. Magistraţii i-au dat dreptate Magdalenei Pruteanu şi au decis desfiinţarea respectivului înscris.

Bun de plată

Aşa  cum s-a reţinut în actul de condamnare, Ţuţuianu a omorât-o pe Ramona în condiţiile în care ei construiseră o casă împreună, au divorţat şi nu se înţelegeau la partaj. Ramona voia mai mulţi bani (adică jumătate din valoarea casei făcută cu fostul bărbat), însă Ţuţuianu nu era de acord cu aceste pretenţii financiare. Aşa că, folosind nişte acte false, el i-a vândut casa mamei lui (Elena Ţuţuianu), care imediat după tranzacţie a plecat în Italia, de unde nu a mai revenit.

Prin sentinţa dată la sfârşitul lui decembrie 2014, Judecătoria Bicaz a hotărât următoarele: „Admite acţiunea civilă formulată de reclamantă în ca-litate de tutore al minorului în contradictoriu cu pârâţii, reprezentată prin curator special desemnat de către instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 11.11.2014, avocat Monica Bălţătescu, având ca obiect constatare nulitate absolută parţială contract de vânzare-cumpărare, repunere părţi în situaţia anterioară vânzării, radiere înscriere din cartea funciară. Dispune anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce priveşte imobilul (casă de locuit). Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară vânzării. Dispune radierea înscrierii construcţiei, descrise mai sus, din evidenţele Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, anexa numărul 1, partea I, a dreptului de proprietate ca aparţinând pârâtei. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 200 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând remuneraţie curator special al pârâtei. Obligă pe pârâţi la plata către Statul Român a sumei de 2.178 lei ajutor public judiciar acordat reclamantei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.978 lei şi onorariu pentru avocat în cuantum de 200 de lei“.

Sentinţa poate fi atacată, cu apel, în termen de 30 de zile de la pronunţare, adică până pe 16 ianuarie.

Plângeri împotriva poliţiştilor care l-au „înfundat“

În altă ordine de idei, tot la sfârşitul anului trecut, Tribunalul a hotărât că Judecătoria Piatra-Neamţ este instanţa competentă să judece contestaţia făcută de ucigaşul „Elodiei de Taşca“ împotriva ordonanţei prin care s-a stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale pentru doi poliţişti. Este vorba despre Teodor Sandu şi Benone Beşu (cel din urmă fiind şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectora-tului Judeţean de Poliţie).

Oamenii legii, care au depus şi mărturie în procesul de crimă al lui Ţuţuianu, s-au trezit că au plângeri penale împotriva lor, de la cel pe care l-au dovedit că a săvârşit omorul de la Taşca.

Sesizările au fost depuse la Parchetul de pe lângă Tribunal, însă anchetatorul care le-a studiat a hotărât că nu se impune începerea urmăririi penale, întrucât oamenii legii nu sunt vinovaţi de niciuna din infracţiunile înşiruite de Ţuţuianu. Acesta din urmă nu s-a lăsat păgubaş şi, după modelul lui Cioacă (cel care şi-a tranşat şi ucis nevasta avocat – Elodia) a contestat în instanţă ordonanţele procurorului. Aşa se face că, în decembrie 2014, Tribunalul a trimis dosarul în curtea Judecătoriei Piatra-Neamţ, care va analiza contestaţia lui Ţuţuianu. Primul termen în acest nou proces este în februarie.

Trebuie precizat că strategia acuzării oamenilor legii de „plantarea“ unor probe sau de încălcarea legii pe parcursul instrumentării dosarului de omor a fost folosită şi de fostul poliţist Cioacă, însă fără succes. De altfel, pe parcursul întregului proces de la noi, Ţuţuianu, în mod direct sau prin avocata lui, a insinuat diverse acuzaţii la adresa celor care au lucrat la dosar, iar pe unii poliţişti i-a acuzat direct că ar fi minţit şi că sunt părtinitori. Acum, după ce a primit cei 22 de ani de puşcărie, şi-a reluat tirul acuzaţiilor, însă pe calea legală, formulând plângeri penale.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Scandal la Primăria Făurei

În dimineaţa de 13 ianuarie, un tânăr în vârstă...

Două maşini s-au ciocnit la Muzeul de Istorie

Marţi seară, în zona Muzeului de Istorie, pe strada...

Drum pentru viitorul Spital Judeţean

Ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii judeţeni au...

O magazie şi o bucătărie s-au făcut scrum

Din cauza unui scurtcircuit electric, luni după-amiază, a izbucnit...