l aseară, omul de afaceri italian, de profesie avocat, dar şi agent FIFA, urma să intre în tratative concrete cu oficialii găsiţi în curtea clubului pietrean de fotbal
Anunţat şi aşteptat de câteva săptămâni în rol de salvator al FC Ceahlăul, avocatul italian Angelo Massone a ajuns în cele din urmă la Piatra-Neamţ. Acesta a sosit joi în curtea grupării pietrene de fotbal. S-a întâmplat ieri, puţin după ora 15. Massone nu a venit singur ci însoţit de bunii săi prieteni pe care şi-i vrea alături în viitoarea echipă de conducere de pe Borzoghean: Renzo Rossi respectiv Riccardo Ronca. Primului i-a fost propusă postura de director sportiv, în vreme ce Ronca este deja anunţat noul director general al clubului pietrean de primă ligă.
„Sunt pentru prima dată aici, dar îmi place mult ceea ce am văzut ca locaţie, în această zonă! Am venit din respect pentru oamenii de aici şi pentru tot ceea ce există în curtea clubului de fotbal Ceahlăul. Acum, împreună cu oamenii pe care i-am găsit aici, vrem să vedem ce găsim şi de unde trebuie să începem munca“, a sunat prima impresie a omului de afaceri Angelo Massone.
„Am venit ca să ne apucăm de muncă, aşa cum am promis!“
Preşedintele Consiliului de Administraţie, Viorel Măstăcăneanu şi Ioan Mironaş au fost cei doi reprezentanţi ai grupării pietrene care şi-au aşteptat ieri oaspeţii, la poarta clubului. Cel dintâi rămăsese ca şef peste Consiliul de Administraţie în vreme ce Mironaş îndeplinea rolul directorului sportiv în curtea grupării, până la sosirea investitorului nou. „Am venit ca să ne apucăm de muncă, aşa cum am promis, nu să stăm la poveşti!“, a încercat să motiveze Renzo Rossi, timpul scurt acordat reprezentanţilor presei la momentul prezentărilor de ieri.
„Rămâne de văzut care va fi concluzia dumnealor“
Massone, Ronca şi Rossi urmau să intre, spre seară, la tratative mult mai directe şi concrete cu cei pe care-i găsiseră ca şefi peste FC Ceahlăul. „În aceste două zile cât vor sta la noi, le vom prezenta stadionul şi alte documente pe care şi le mai doresc. La final, rămâne de văzut care va fi concluzia dumnealor“, s-a mulţumit să spună preşedintele Măstăcăneanu.
Înaintea sosirii la Piatra-Neamţ, Angelo Massone îşi dăduse acordul verbal pentru preluarea a 55% din acţiunile pachetului majoritar la gruparea de pe Borzoghean.
Echipa îşi reia antrenamentele luni după-amiază
În funcţie de cele stabilite aseară şi după noile discuţii anunţate pentru astăzi între presupusa nouă conducere italiană a FC Ceahlăul şi vechii oficiali ai clubului vor fi cunoscute şi următoarele măsuri luate pe Borzoghean. Lotul echipei îşi are anunţată revenirea la programul de antrenamente pentru ziua de luni (ora 15). Din efectivul care a încheiat pe locul 15 (retrogra-dabil) cele 17 etape din turul campionatului Ligii 1, formaţia Ceahlăul l-a pierdut în această iarnă pe fundaşul Andrei Dumitraş. Pe „picior de plecare“ din tabăra alor noştri mai sunt mijlocaşii Sebastian Chitoşcă, Doru Popadiuc şi fundaşul Andrei Marc.
(Ciprian AVĂDANEI)



