Doi turişti care au urcat sâmbătă dimineaţă pe Ceahlău, au căzut pe o pantă înzăpezită şi s-au lovit puternic la picioare şi la spate. Accidentul s-a petrecut spre după-amiază, în zona Piciorul lui Bucur, pe traseul cu cruce albastră dintre Durău şi Cascada Duruitoarea. Văzând că nu se mai puteu deplasa, aceştia au sunat la 112 cerând ajutor.
„Ambele persoane au suferit căzături în urma cărora una este suspectă de fractură la un membru inferior iar cealaltă acuză dureri lombare puternice“, se arată într-o informare a Serviciului Judeţean Salvamont.
Pentru salvarea turiştilor au intervenit două echipe de salvamontişti de la Durău. După aproape o oră, echipele de intervenţie au ajuns la victime, le-au stabilizat termic, au acordat primul ajutor şi au început transportul către baza muntelui. Ulterior, turiştii au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital.
„În cazul în care luaţi în calcul să planificaţi o drumeţie pe munte, informaţi-vă cu privire la starea traseelor şi prognoza meteo, echipaţi-vă corespunzător, iar dacă nu sunteţi pregătiţi fizic şi psihic pentru abordarea unui traseu în condiţii de iarnă – poteci mai greu accesibile, risc de accidentare, timpul necesar şi efortul depus crescute, comparativ cu parcurgerea aceluiaşi drum în condiţii meteo foarte bune, vă recomandăm să vă bucuraţi de aerul curat şi să admiraţi frumuseţile naturii de la baza muntelui Ceahlău. Ştim că drumeţiile pe timp de iarnă au un farmec aparte, însă aceste ieşiri trebuie planificate cu multă responsabilitate!“, a atenţionat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi într-un comunicat de presă.
(Mihai SAVA)