La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi turişti care au urcat pe muntele Ceahlău, lăsându-şi maşinile într-o parcare neamenajată din zona Axialului, au rămas fără catalizatoarele auto după ce acestea le-au fost tăiate şi sustrase de nişte necunoscuţi. Ei au descoperit furturile când au revenit din drumeţie. Din primele cercetări a reieşit că indivizii au acţionat organizat, pândind zona, ridicând apoi maşinile pe cric şi secţionând catalizatoarele cu flexul. Păgubiţii au anunţat Poliţia, iar oamenii legii încearcă să dea de urma făptaşilor, pentru tragerea lor la răspundere şi recuperarea pagubei.
Catalizatorul (sau convertorul catalitic) este o componentă vitală din sistemul de evacuare al maşinilor şi este răspunzătoare pentru eliberarea în atmosferă a unui număr mai mic de compuşi toxici. Lipsa lui determină erori la sistemul electronic iar la un eventual control se riscă şi o amendă pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic. Catalizatoarele, extrem de scumpe, sunt căutate de hoţi în special pentru cantităţile mici de aur şi platina din componenţa lor.
Reamintim că, în decembrie anul trecut, poliţiştii târgnemţeni de investigaţii criminale au documentat activitatea infracţională a cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, din comuna Vânători-Neamţ, specializaţi în furturi de catalizatoare auto. Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2021, ei s-au dus acasă la un consătean de 21 de ani şi au încercat să-i fure catalizatorul de la maşina parcată în apropierea locuinţei. Când au văzut că piesa în cauză lipseşte, unul din indivizi (Valentin Cosmin Ticu, în vârstă de 22 de ani) a incendiat maşina, aceasta fiind distrusă în proporţie de 90%. La vremea respectivă, oamenii legii au făcut cinci percheziţii domiciliare şi i-au reţinut pe suspecţi, pentru tentativă de furt şi distrugere. Ei au fost duşi la Parchet, iar apoi, din toţi, doar Ticu a fost prezentat Judecătoriei Târgu-Neamţ care a dispus arestarea acestuia. Alţi trei minori de 17 ani au fost plasaţi sub control judiciar de anchetatori, iar unul este liber. (M. S.)