Doi turişti din Bacău, care, în weekend, au urcat în masivul Ceahlău, au fost salvaţi de salvamontişti după ce, cu toate că erau bine echipaţi, ajunşi în zonă înaltă a muntelui, unde troienele erau de peste un metru, iar viscolul puternic, au intrat în stare de epuizare. Dându-şi seama că nu mai pot continua, ei au sunat la 112. Echipa Serviciului Judeţean Salvamont (SJS), care asigura permanenţa la Cabana Dochia, a intervenit şi i-a transportat pe cei doi în siguranţă, la bază.
„Acţiunea a scos încă odată în evidenţă importanţa vitală a bazelor Salvamont de altitudine şi asigurarea permanenţei în zonele cu potenţial turistic. Echipa de salvare a ajuns la victime în mai puţin de 30 de minute de la alarmarea directă, în condiţiile în care un caz similar operat dintr-o bază de joasă altitudine ar fi durat peste cinci ore, cu un indice de supravieţuire a victimelor extrem de mic“, a declarat Raul Papalicef, şeful SJS.
Meteorologii anunţă pentru zona montană precipitaţii mixte şi ninsori, temperaturi în scădere, intensificări ale vântului la rafală care vor ajunge până la 75 de kilometri/oră. În acest context, salvamontiştii le recomandă amatorilor de drumeţii să ia în considerare că aceste fenomene se intensifică, iar riscurile de accidentare şi rătăcire cresc.
„Consultaţi prognoza meteo înainte de planifica o tură pe munte; echipaţi-vă adecvat anotimpului rece (haine care să vă asigure protecţia termică, bocanci, mănuşi şi ochelari de protecţie, un termos cu ceai şi un rucsac cu strictul necesar). Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum şi alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup, urmaţi traseele marcate şi nu vă aventuraţi în zone care pot deveni periculoase, asiguraţi-vă că ştiţi întotdeauna unde vă aflaţi! De asemenea, ţineţi cont că: traseele sunt mai dificil de parcurs în anotimpul rece, cu temperaturi scăzute, ceaţă şi precipitaţii mixte; timpul de parcurgere a unui traseu poate să difere de cel estimat, în funcţie de pregătirea fizică, condiţiile meteo, pauzele de repaus, ritmul de mers. În condiţii de vreme potrivnică, un traseu de două – trei ore la urcare, poate fi parcurs în cinci – şase ore. În situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii ori a vieţii, solicitaţi ajutor prin apel la 112 şi nu părăsiţi zona pentru a nu îngreuna localizarea“, atenţionează SJS într-un comunicat de presă. (Mihai SAVA)