Duminică, pârtiile de schi şi sanie ale complexului Durău Park s-au deschis oficial. Cu această ocazie, o echipa din cadrul compartimentului prevenire a Serviciului Judeţean Salvamont (SJS), împreună cu administratorul pârtiei, a analizat, la primele ore ale dimineţii, atât montarea elementelor de siguranţă, a panourilor averizoare, cât şi a celor care interzic anumite activităţi care pot pune în pericol desfăşurarea manifestărilor recreativ-sportive. Punctul de prim ajutor al SJS va fi deservit de către personalul specializat pe toata perioada sezonului schiabil. Totodată, SJS a constat că echipamentele centrului de închirieri corespund normelor de securitate în exploatare, iar personalul a fost instruit şi are experienţa necesară derulării acestei activităţi. De asemenea, accesul autospecialelor SJS, Ambulanţă şi SMURD este asigurat printr-o cale secundară.
„Cu această ocazie reamintim practicanţilor sporturilor de iarnă că legislaţia actuală reglementează conduita schiorilor şi a altor persone pe pârtiile de schi. Schiorii amatori şi de performanţă, precum şi utilizatorii de snowboard sunt obligaţi să respecte următoarele reguli de conduită stabilite de Federaţia Internaţională de Schi: să schieze în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzeze acestuia un prejudiciu; să îşi adapteze viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pe pârtie; să depăşească pe schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit; să se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte şi al celui din aval, că atât el, cât şi alţi schiori sunt în afara oricărui pericol cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului după o oprire temporară pe pârtie; să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil. Persoanele care utilizează pârtiile şi traseele de schi pentru agrement în alt scop decât în cel al schiatului sunt obligate să respecte următoarele reguli: să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii sau dispozitive improvizate; să nu deterioreze indicatoarele de semnalizare, panourile şi balizele de marcare; să nu circule pe pârtiile sau traseele de schi cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul; să nu efectueze lucrări care ar conduce la deteriorarea pârtiei sau a traseului de schi; să nu depoziteze materiale de orice natură sau deşeuri pe pârtiile şi traseele de schi; să nu utilizeze pârtiile şi traseele de schi omologate pentru păşunat şi să nu lipească materiale publicitare pe suporturile sau pe plăcuţele indicatoarelor de semnalizare“, se arată într-un comunicat al SJS.
(Mihai SAVA)