Trei maşini s-au ciocnit la troiţia din Gâdinţi

Data:

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, duminică, în zona troiţei din comuna Gâdinţi. Evenimentul rutier a avut loc în intersecţia DJ 207D cu DN 15 D, unde trei autoturisme care urmau să intre în intersecţie s-au izbit. Din fericire, niciunul din şoferi nu avea viteză, tocmai de aceea accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Conducătorii auto implicaţi în coliziuni nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au stabilit oamenii legii. Tot duminică, la Cotu Vameş (Horia), un localnic în vârstă de 32 de ani conducea o maşină pe strada Crângului, a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns cu autoturismul într-un şanţ de pe marginea drumului. La locul evenimentului au intervenit două echipaje de pompieri romaşcani cu descarcerarea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă. Până la sosirea forţelor, conducătorul auto şi un pasager (24 de ani, din municipiul Roman) au apucat să iasă din vehicul. Şoferul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,62 miligrame/litru, în aerul expirat. Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa lcoolului.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...