Traficul rutier la intrarea în Piatra-Neamţ dinspre Bicaz a fost serios perturbat, ieri dimineaţă, de de un accident produs la Sarata, în zona ultimei staţii de troleibuz. Trei autovehicule s-au ciocnit, cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate. Din fericire, nu au fost răniţi. Pompierii, care au intervenit rapid la faţa locului, au acţionat doar pentru curăţarea spaţiului carosabil de bucăţile sărite din maşinile avariate.
„Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind înregistrate victime. Un conducător auto, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, nu a păstrat distanţa în mers şi a fost la originea accidentului. El a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.