Traficul greu, interzis pe podul de la Girov

Data:

Până când Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP) va realiza lucrările promise de consolidare a podului peste râul Cracău, din comuna Girov, administratorul drumului naţional 15D a solicitat Consiliului Judeţean aprobarea devierii traficului greu pe drumurile judeţene adiacente. Astfel, vehiculele cu o greutate mai mare de 15 tone nu vor mai avea voie să traverseze podul şubrezit, iar pentru cele cărora acest lucru le este permis, viteza de deplasare nu trebuie să depăşească 30 km/h.

Aceste măsuri sunt determinate de degradarea avansată a podului, vechi de peste 50 de ani, precum şi de respectarea prevederilor din expertiza tehnică făcută la acest pod în decembrie 2016. Pentru introducerea restricţiei de tonaj s-a solicitat Consiliului Judeţean aprobarea devierii traficului de pe ruta Piatra-Neamţ – Roman (DN 15 D) pe drumurile judeţene DJ 156A Roznov – Dobreni, pe DJ 208G tronson Girov – Totoieşti şi pe DJ 155I tronson Totoieşti – Humuleşti (Târgu-Neamţ), până la repararea podului. Durata de realizare a lucrărilor este de 18 luni de la începere, în prezent proiectul fiind în stadiul de licitaţie pentru găsirea unui constructor. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...