Traficant de droguri, condamnat cu suspendare

Data:

La sfârşitul acestei săptămâni, Tribunalul a dispus condamnarea la închisoare fără privare de libertate a unui tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Roman, pentru trafic şi deţinere de droguri. În cauză este vorba despre Răzvan Nicu Ştefan. Ela primit doi ani şi trei luni, cu un termen de încercare de doi ani jumate. În acest interval, individul este obligat să meargă periodic la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 90 de zile de muncă, în folosul comunităţii. La rămânerea definitivă a sentinţei, acestuia îi vor fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Ştefan a intrat în atenţia DIICOT în martie 2017, pentru că făcea „afaceri“ cu cannabis în colaborare cu doi ieşeni şi o romaşcancă. Atunci, oamenii legii i-au prins pe ieşeni având asupra lor zece grame de canabis pe care voiau să îl vândă. În timp ce ofiţerii i-au încătuşat, alţi poliţişti au descins acasă la Ştefan unde, în urma percheziţiei, au fost găsite aproape două grame de cannabis. Cea mai importantă captură a fost, însă, cea făcută de la locuinţa Anetei Borcea (57 de ani), de unde oamenii legii au ridicat 50 de grame de cannabis, două cântare electronice plus 150 de euro şi 1.500 de lei.

Procesul în urma căruia Ştefan a fost condamnat a durat atât de mult pentru că, după prima trimitere în judecată, la camera preliminară s-a constatat că rechizitoriul avea mai multe neregularităţi, aşa că actul de acuzare a trebuit refăcut. După a doua trimitere în judecată, ulterior, au intrat grefierii în grevă, iar apoi a venit pandemia, aşa că şedinţele s-au tot amânat.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...