Acasă Eveniment Trafic semaforizat la podul din centrul Bicazului

Trafic semaforizat la podul din centrul Bicazului

564
0
DISTRIBUIȚI

Pentru aproximativ două săptămâni, traficul rutier, din centrul Bicazului, va fi aglomerat din cauza unor restricţii de circulaţie apărute pe fondul unor lucrări de reparaţii la un pod. Ieri, dimineaţa, în zonă, a fost instalat un semfor, astfel încât pentru perioada următoare circulaţia se va desfăşura alternativ, pe un singur fir.

„La podul de pe Drumul Naţional 15, kilometrul 287Â062, au început lucrări de reparaţii şi înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie. Traficul este dirijat prin semafoare, până la finalizarea lucrărilor. Estimăm că lucrările vor fi gata în aproximativ două săptămâni, dacă vremea va fi favorabilă, adică dacă nu va ploua, deoarece acolo se lucrează cu betoane. Ne cerem scuze pentru incoveniente, dar acum s-au alocat banii necesari pentru reparaţii şi, ca drept urmare, s-a dat drumul la lucrări“, a precizat un reprezentant al departamentului Comunicare, din cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi.

La această lucrare vor fi reparate cinci rosturi, urmând ca în perioada următoare alte două poduri, de pe sensul de mers către baraj, să beneficieze şi ele de lucrări similare. Semafoarele din dreptul podului aflat acum în reparaţii vor funcţiona şi în perioada weekend-ului, atunci când se aşteaptă ca traficul să fie mai aglomerat.

Cei care sunt nevoiţi să treacă prin centrul oraşului pentru a merge spre Taşca sau, invers, ca să meragă spre Piatra-Neamţ pot folosi un drum ocolitor. Acesta trece prin spatele staţiei de benzinărie Petrom şi contiună pe la sediul Poliţiei Bicaz, dar în acest caz trebuie luat în calcul faptul că pe acolo nu este asfaltat.

Reamintim că, podul pe care, acum, se circulă cu restricţii a fost reabilitat în totalitate în 2015, moment în care au fost realizate şi rosturile de dilataţie. Specialiştii spun că înlocuirea dizpozitivelor de la aceste rosturi era necesară în contextul în care perioada lor de garanţie a cam expirat. (M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.