Termitele, protagonistele unei expoziţii inedite la Roman

Data:

Până pe 14 octombrie, Muzeul de Ştiinţe Naturale Roman găzduieşte o nouă expoziţie temporară, intitulată „Superorganismul – Termitele, arhitecţi ai naturii“.

În cadrul acesteia sunt expuse informaţii referitoare la modul de hrănire, de comunicare, despre organizarea coloniilor de termite, marcând rolul pe care îl are fiecare membru, fie că este vorba despre regină, rege, termite lucrătoare sau termite soldaţi.

„Apărute pe pământ la începutul erei Mezozoice, acum 200 de milioane de ani, termitele au evoluat de-a lungul vremii, fiind considerate mult timp a fi înrudite cu furnicile ori albinele, datorită vieţii sociale pe care o trăiesc în cadrul coloniilor. Denumite şi „furnici albe“, cercetările ulterioare au evidenţiat faptul că aceste insecte sunt mai apropiate, însă, de gândaci.

Aceste insecte trăiesc în cuiburi construite sub pământ sau deasupra solului. Un exemplu de cuib subteran, prezentat în expoziţie, este cel realizat de singura specie de termită, semnalată în regiunile sudice ale ţării noastre – Reticulitermes lucifugus“, au explicat reprezentanţii complexului Muzeal Naţional Neamţ.

(R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zilele Municipiului Roman – o săptămână de evenimente pentru romaşcani

Cea de-a 16-a ediţie a Zilelor Municipiului Roman a...

Copil de 6 ani rănit într-un accident la Bistriţa

Joi dimineaţă, în satul Bistriţa (al comunei Alexandru cel...

Tractorişti instruiţi

Miercuri, poliţiştii au organizat o întâlnire cu zece tractorişti...

Comunicat de presa