Tenis de câmp / În februarie, Polivalenta pietreană va fi Gazda turneului masculin de „Cupa Davis“

Data:

Piatra-Neamţ poate începe pregătirile pentru găzduirea meciurilor echipei tricolore masculine, în cadrul unui turneu de Cupa Davis. George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis de câmp a ajuns ieri la Piatra-Neamţ. Dorinţa imediată a acestuia a fost aceea de a se edifica asupra aspectelor ce ţin de organizarea acestei competiţii la mare căutare în plan mondial. Cupa Davis este întrecerea echivalentă cu cea a unei cupe mondiale la tenis de câmp, în categoria băieţilor. Pe plan mondial, întrecerea răsplăteşte echipa câştigătoare cu deja renumita „Salatieră de argint“. Omul de legătură între oficialităţile administraţiei pietrene şi mai marele Federaţiei Române de Tenis este cunoscutul antrenor Romeo Stoica. Conducătorul grupării locale „Condor“ are marele merit de a-l fi asigurat pe fostul său adversar din tinereţe, preşedintele George Cosac, că organizarea unui turneu de Cupa Davis la Piatra-Neamţ poate însemna un câştig garantat. Mai întâi pentru imaginea oraşului, apoi pentru reuşita unui obiectiv prioritar al federalilor de duce vedetele tenisului românesc peste tot în Provincie.

 

Cosac: „Vor fi condiţii dure, care să corespundă normelor internaţionale“

 

Odată ajuns în urbea pietreană de la Bucureşti, George Cosac a fost primit ieri de echipa care va coordona activitatea premergătoare găzduirii meciurilor de Cupa Davis: primarul Dragoş Chitic, city-managerul Bogdan Puşcaşu şi antrenorul Romeo Stoica. În discuţia cu ton optimist, şeful FRT a avertizat că pentru organizarea unui turneu de Cupa Davis la Piatra-Neamţ, federaţia internaţională impune „condiţii ce par a fi ceva mai dure, care să corespundă normelor internaţionale“. La rândul său, primarul Chitic a asigurat că municipalitatea va depune toate eforturile pentru ca organizatorii să se declare încântaţi de cele găsite la Piatra-Neamţ, cu prilejul desfăşurării meciurilor de Cupa Davis.

 

Chitic: „De va mai fi nevoie, vom face şi alte investiţii necesare“

 

„Suntem dornici de găzduirea unui asemenea eveniment de amploare mondială. Municipalitatea se va implica total, iar de va mai fi nevoie vom face şi alte investiţii necesare“, a ţinut să menţioneze primarul Dragoş Chitic. După ce edilul şef al urbei l-a însoţit pe preşedintele FRT în inspecţia de la Sala Polivalentă, antrenorul Romeo Stoica anunţa verdictul. „Într-o proporţie de 100% vom avea la Piatra-Neamţ turneul Cupei Davis la tenis de câmp. Cel mai probabil, meciurile echipei tricolorilor le vom găzdui în luna februarie, în sala noastră Polivalentă“. La rândul său, preşedintele George Cosac era convins că arena pietreană arată mult mai cochetă decât cea de la Arad, unde echipa României a susţinut meciurile cu Slovenia.

„Dacă am fi pierdut duelurile respective şi nu ne-am mai fi calificat pentru turneul imediat de la Cluj-Napoca, am fi venit să jucăm aici, la Piatra-Neamţ, meciurile din «barajul» Cupei Davis“, a comentat şeful FRT. „Poate aducem sensibilizăm federaţia şi pentru un turneu de Fed Cup, la feminin, să o vadă lumea şi pe Simona Halep!?“, este următoarea „minge“aruncată „la fileu“ de Romeo Stoica, preşedintelui FR Tenis. Până ca George Cosac să se gândească şi la noua propunere, l-a asigurat pe prietenul său că toţi micii tenismeni de la „Condor“ vor activa în calitate de copii de mingi la „Cupa Davis“, în februarie 2017.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

S-a izbit cu maşina într-un autobuz

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din...

Controale la centura de siguranţă

În această săptămână, poliţiştii rutieri acţionează pentru impunerea folosirii...

Rătăciţi de GPS

Trei turişti din Bistriţa Năsăud, care voiau să ajungă...