Teatrul Tineretului a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu

Data:

Unde este voinţă şi implicare, lucrurile se rezolvă în timp record. Dovada? Teatrul Tineretului a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, autorizaţia de securitate în caz de incendiu. Aceasta după ce, pe 13 noiembrie, Liviu Timuş, directorul instituţiei, a anunţat că suspendă spectacolele care erau programate şi închide instituţia, deoarece clădirea nu are autorizaţie emisă de ISU, iar securitatea publicului este pe primul loc.

La scurt timp după acest anunţ, Constantin Iacoban – preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a convocat o întâlnire cu factorii responsabili de rezolvare a situaţiei şi a promis că în cel mai scurt timp problema se va rezolva. Ei bine, deşi iniţial părea greu de crezut, iată că acest lucru s-a întâmplat, după o săptămână în care s-au înlocuit uşi, sisteme de închidere si s-au făcut un racord la apă. „Dragii noştrii, după un tur de forţă, zi şi noapte, Teatrul Tineretului a primit autorizaţia de funcţionare din partea ISU Neamţ. Le mulţumim şi în acelaşi timp ne exprimăm recunoştinţa noastră, tuturor celor care ne-au sprijinit pentru a remedia în timp record toate neajunsurile.

Pentru că timpul este prea scurt, pentru reorganizarea turneului, la cererea organizatorilor spectacolului «Străini în noapte», cu Florin Piersic şi Medeea Marinescu, acesta va fi reprogramat în luna ianuarie 2016. Rugăm pe spectatorii noştri să ne ierte pentru această situaţie neplăcută, în care am fost puşi deopotrivă fără voinţa noastră, dar problemele trebuiau rezolvate, pentru ca siguranţa oamenilor să fie deplină. Pornim la un drum nou alături de cei care ne iubesc şi le promitem că nu-i vom dezamăgi!“, au transmis reprezentanţii Teatru-lui Tineretului.

Acest lucru înseamnă că în curând, spectatorii vor fi invitaţi la o nouă premieră, spectacol pentru care actorii fac ultimele repetiţii, iar activitatea va reveni la normal.

(Sabina DAMIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...