9 C
Piatra Neamț
joi, martie 27, 2025
AcasăEvenimentŢeapă eşuată cu „Accidentul“

Ţeapă eşuată cu „Accidentul“

Date:

Un necunoscut a încercat să înşele o femeie din municipiul Piatra-Neamţ, duminică după-amiază (3 februarie), prin celebra metodă „Accidentul“. Respectivul a sunat-o pe Roxana Magda Grigoriu, pe telefonul fix, la ora 17.30, şi   s-a recomandat drept „comi-sarul Băluţă“.

„A început să mă întrebe despre permisul de conducere, după care m-a întrebat dacă am un frate. I-am spus că am o soră şi m-am oferit să i-o dau la telefon, moment în care a închis. Mi-am dat seama că era ceva în neregulă. Am sunat la Poliţie şi am întrebat dacă au un comisar Băluţă. Mi-au spus că au, însă ofiţerul nu era cel care făcuse apelul. Altcineva s-a folosit de numele lui. Nu înţeleg de unde fac rost aceştia escroci de numerele noastre de telefon?! Ar trebui depistaţi şi puşi după gratii, acolo unde le este locul. Trag un semnal de alarmă în acest sens, să fie lumea atentă, să nu cadă în capcană!“, a povestit Roxana Grigoriu

Fiţi precauţi!

Ca să nu fiţi victimele unor înşelăciuni, respectiv sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză, poliţiştii recomandă o serie de măsuri preventive. Dacă primiţi un telefon de la „un binevoitor“ care vă pretinde bani pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi ori sub orice alte motive, nu trebuie să daţi curs unei astfel de cereri!

Inspectoratul Judeţean de Poliţie vă învaţă cum trebuie să procedaţi în astfel de cazuri: „Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de Poliţie sau Parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare. Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul. Chiar dacă cel care să sună «vă recomandă» să fiţi discret, ori vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere. Anunţaţi Poliţia la 112, pentru a primi sprijin de specialitate. În niciun caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!“.

De asemenea, IJP îi sfătuieşte pe tineri să dezbată aceste aspecte în familie, iar pe cei în vârstă să nu divulge niciun fel de date personale necunoscuţilor.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.