Acasă Sport Stadionul a fost închis şi sigilat de lichidatori

Stadionul a fost închis şi sigilat de lichidatori

3316
0
DISTRIBUIȚI

l porţile se deschid doar pentru bolnavii ce trebuie transportaţi din Piatra-Neamţ cu elicopterul l lichidatorul judiciar al FC Ceahlăul spune că a luat această măsură temporar, până când baza sportivă va fi preluată de municipalitate l angajaţii clubului au ajuns la finalul perioadei de preaviz şi au fost trimişi în şomaj

De ieri după-amiază stadionul Municipal-Ceahlăul din Piatra-Neamţ a fost închis! Decizia a fost luată de Alpinsolv SPRL, lichidatorul judiciar al clubului pietrean de fotbal FC Ceahlăul SA şi a fost pusă în aplicare începând cu ora 14.30. Uşile tuturor încăperilor de la stadion au fost încuiate şi sigilate. Deasemeni, accesul în incinta arenei a interzis, astfel că nimeni nu mai poate pătrunde, legal în stadion. Nici tinerii fotbalişti legitimaţi în cadrul FC Ceahlăul, ACS Ceahlăul ‘05 Piatra-Neamţ, la Liceul cu Program Sportiv ori în cadrul centrului de Copii şi Juniori FC Ceahlăul nu se mai pot antrena în baza sportivă, nici atleţii de la CS Ceahlăul ori cei legitimaţi în cadrul LPS Piatra-Neamţ, care-şi stabiliseră în această perioadă un program şi un orar de antrenamente specifice pe pista de atletism şi nici măcar zecile de pietreni care seară de seară alergau pe marginea terenului pentru sănătatea personală.

Nimeni!

Accesul va fi permis doar în cazul unor urgenţe medicale, care necesită preluarea şi transportul pacienţilor pe cale aeriană către o clinică de specilitate, stadionul Ceahlăul fiind folosit drept heliport.

Decizia lichidatorului judiciar a fost afişată la principalele puncte de acces în arenă:

„ALPINSOLV SPRL lichidator judiciar al SC.FC Ceahlăul SA, conform sentinţei civile nr. 290/F/02.06.2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ în temeiul art. 151 din Legea nr. 85/ 2014, restricţionează accesul în baza sportivă FC Ceahlăul SA prin sigilare şi în consecinţă orice activitate şi/sau competiţie sportivă este suspendată. Accesul în baza sportivă se va face numai pe bază de autorizaţie emisă de lichidatorul judiciar. Ruperea sigiliilor şi pătrunderea în incintă constituie infracţiune şi va fi sancţionată în consecinţă“, se arată în înştiinţarea emisă de lichidatorul judiciar al FC Ceahlăul.

Arenă rămasă fără stăpân

Vina pentru această situaţie nefericită este pusă pe umerii S.C Fotbal Club Ceahlăul SA. În aşteptarea finalizării procedurii de faliment, solicitare demarată la data de 2 iunie, administratorul judiciar al clubului încearcă să protejeze toate bunurile societăţii aflate în incinta stadionului „Municipal“. Ar fi vorba de câteva televizoare LCD şi plasmă, maşini de tuns gazonul, instalaţii de irigat terenul dar şi multe alte bunuri care pot fi foarte uşor deteriorate, distruse sau chiar înstrăinate atât timp cât nu mai are cine să le păzească.

Culmea este că baza sportivă nu este proprietatea FC Ceahlăul şi nici măcar nu mai este în folosinţa acestei societăţi. Recent, Consiliul Local a decis ruperea contractului prin care arena era încredinţată spre folosire clubului de fotbal. Aşa că stadionul a revenit, teoretic, în administrarea Primăriei Piatra-Neamţ. Practic, preluarea stadionului şi a bunurilor de către municipalitate a fost întârziată de alegerile locale şi, acum, de aşteptarea constituirii Consiliului Local.

Stadion închis „pentru maxim două săptămâni“

Un fost atacant al echipei Ceahlăului, dar şi al Stelei într-o scurtă perioadă de timp, figurează acum drept administrator al stadionului. Lucian Amarghioalei, ajutat de alţi doi muncitori vor trebui să inventarieze toate bunurile existente la momentul de faţă în incinta stadionului Municipal.

Aşa cum am precizat, arena de pe Borzoghean aparţine Primăriei Piatra-Neamţ, iar până la momentul preluării tuturor bunurilor existente va mai trece o perioadă de timp.

Administratorul judiciar de la stadionul lăsa de înţeles că arena pietreană va rămâne închisă pentru maxim două săptămâni. „După ce vom face inventarierea şi procedura de predare-primire a tuturor bunurilor, cei de la Primărie vor decide cui lasă spre administare întreaga bază sportivă“, au spus reprezentanţii Alpinsolv.

Un stadion fără viitor?

Deşi deteriorată pe alocuri, baza sportivă încă reprezintă un bun pentru municipalitate. Ajuns la o capacitate de 21.000 de locuri, stadionul „Municipal-Ceahlăul“ a fost cotat de inspectorii UEFA la categoria „Trei Stele“. Eticheta respectivă a oferit posibilitatea de a găzdui chiar şi meciuri din cadrul Champions League, respectiv de calificare la turneul final de Campionat European.

Refacerea „Potcoavei“ a costat 6.000.000 de euro, bani care au fost investiţi în schimbarea a 10.000 de scaune, în montarea tabelei electronice, construirea vestiarelor sau plantarea gazonului. Pe vremea cât era primar la Piatra-Neamţ, fostul patron al FC Ceahlăul, Gheorghe Ştefan, visa la mai mult – clasificarea arenei de pe Borzoghean în categoria Elite. Pentru acest lucru, stadionul ar fi trebuit să-şi suplimenteze numărul de locuri la 30.000 şi să fie acoperit în totalitate.

 

Angajaţii clubului „scapă“ la bani: au fost trimişi în şomaj

Ultimii angajaţi rămaşi la gruparea pietreană de fotbal Ceahlăul au fost convocaţi ieri dimineaţă într-o şedinţă fulger. În mai puţin de o oră, antrenorilor şi tuturor muncitorilor li s-a comunicat că au ajuns la finalul perioadei de preaviz. În aceste condiţii, începând de astăzi ei pot depune solicitări pentru a beneficia de ajutorul de şomaj.

„Tot e de bine! Măcar acum avem garanţia că pentru o perioadă de timp vom mai primi ceva bani!“, declarau angajaţii de la FC Ceahlăul, decişi să rămână „pe baricade“ până la „ultima suflare“ a clubului. „Aş fi vrut să fiu chiar eu, ultimul care «stinge lumina» în club, dar mi-au luat-o înainte cei de la E-ON când au întrerupt curentul electric pentru neachitarea datoriilor acumulate“, se confesa un alt muncitor de la stadion.

Ultima dată când angajaţii grupării FC Ceahlăul au mai primit salariu de la club a fost acum nouă luni de zile, după cum ne-a declarat acelaşi fost angajat al FC Ceahlăul.

Ultima competiţie, organizată pe banii părinţilor

Cea din urmă competiţie desfăşurată pe arena de pe Borzoghean a fost turneul zonal de fotbal destinat categoriei juniorilor C (copii născuţi în anii 2001-2002).

În perioada 2-5 iunie, nu mai puţin de şase formaţii şi-au disputat calificarea în turneul semifinal: FC Ceahlăul, FC Botoşani, Sporting Club Vaslui, Rapid CFR Suceava, LPS Iaşi şi Aerostar Bacău. Întrucât conducerea grupării FC Ceahlăul a fost incapabilă, părinţii juniorilor pietreni au fost cei care au suportat toate cheltuielile ce au ţinut de organizarea turneului: barem de arbitraj, amenajarea terenului, taxa pentru asistenţa medicală şi ambulanţă. Antrenorii echipelor de juniori care-şi desfăşoară activitatea în incinta stadionului „Municipal“ se gândesc să se reprofileze cât timp mai pot să-şi schimbe meseria.

Primarul a aflat de la reporterul „Realităţii“

Ieri, la ora 17.30, primarul Dragoş Chitic nu ştia de sigilarea stadionului. A aflat de la noi şi s-a declarat deranjat de faptul că accesul pietrenilor în incinta stadionului a fost interzis. Primarul ne-a spus că va lua legătura cu lichidatorul judiciar al FC Ceahlăul SA pentru a-i solicita redeschiderea stadionului.

„Noi am reziliat contractul de chirie pe care-l aveam cu FC Ceahlăul, iar acum aşteptam consecinţele acestui fapt. Este foarte bine că administratorul judiciar încearcă să protejeze bunurile existente în curtea stadionului. Nu înţeleg însă de ce s-a ajuns la decizia de a interzice accesul doritorilor în interiorul arenei, atât timp cât baza sportivă aparţine primăriei municipiului“.

Dragoş Chitic a anunţat că va urgenta procedura de predare-primire a bunurilor din incinta stadionului „Municipal“ între administratorul clubului FC Ceahlăul şi primărie. „Dorim să preluăm stadionul cât mai repede, după care vom încheia contracte între primărie şi societăţile serioase, care vor dori să administreze această bază sportivă“.

Primarul spune că fotbalul la Piatra-Neamţ nu a murit odată cu falimentul FC Ceahlăul. „Ne dorim un nou club de fotbal, pus pe baze solide, care să pornească din eşaloanele inferioare cu perspective de a ajunge în performanţă cel puţin la nivelul FC Ceahlăul. Zilele următoare voi lua legătura cu oamenii din acest fenomen şi vom analiza proiectul“, ne-a declarat Dragoş Chitic.

(C. A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.