-1.7 C
Piatra Neamț
vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăAdministratieSpaţiile din Forum Center, recompartimentate şi reorganizate

Spaţiile din Forum Center, recompartimentate şi reorganizate

Date:

Clădirea Mall Forum Center a intrat într-un proces intens de reorganizare, după preluarea admi-nistrării de către Locativ Serv. Au fost efectuate reparaţiile la scările rulante, la aerul condiţionat şi toate celelalte utilităţi din clădire, s-a efectuat curăţenie generală, iar acum s-a trecut la partea următoare, aceea de reorganizare a spaţiilor comerciale. Acestea vor fi comasate pe primele patru etaje, deja primul etaj a fost ocupat complet, urmează etajul al doilea. Interesul autorităţilor e să aibă o clădire funcţională şi cu un confort sporit pentru public. S-a umblat şi la tarifele de închiriere, astfel că s-a aprobat o strategie de preţuri în condiţii de echitate pentru clienţi.

În acest moment, gradul de ocupare al Mall-ului Forum este de 81%, cu peste 3.000 metri pătraţi închiriaţi, dar se vrea urcat la sută la sută. Există discuţii pentru închirierea a încă 300 metri pătraţi. Etajul cinci va fi recompartimentat, în funcţie de solicitări, iar de acolo vor pleca ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite, ce se mută la etajul patru, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (etajele doi şi patru cu 228 metri pătraţi), decizia fiind luată în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută. Autoritatea Electorală Permanentă a primit un spaţiu de 45 metri pătraţi, pe cinci ani, la etajul patru, Asociaţia Cultural Social Economică Christiana primeşte etajul trei (83 metri pătraţi – cinci ani), în folosinţă gratuită, dar cu obligaţia plăţii utilităţilor. Tot la etajul patru a primit spaţiu Asociaţia Culturală Gogu Craiu, iar la parter se va aşeza Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ.

„Un grad de ocupare mare este avantajos pentru cei de acolo căci se vor împărţi uniform cheltuielile cu utilităţile şi astfel poate deveni o zonă de interes. Sunt funcţionale şi scările rulante, se mai lucrează doar la scările de coborâre de la etajul IV“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

(Ioana CALIŢCHO)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.