Şoferul ucigaş din Zăneşti contestă arestarea

Data:

 

Considerând că nu trebuia să ajungă în puşcărie, pentru că a condus beat o maşină cu numere false, a omorât o femeie şi apoi a fugit, Ionuţ Elvis Vinca, individul de 22 de ani, din comuna Zăneşti, care a provocat tragedia de vinerea trecută, din comuna Dum-brava Roşie, a contestat sentinţa prin care Judecătoria Piatra-Neamţ l-a arestat preventiv. Aşa cum am mai relatat, tânărul conducea o maşină străină, cu viteză, pe DN 15, avea o alcoolemie de aproximativ 2,8‰, şi a izbit, din spate, o maşină condusă de un pietrean de 32 de ani, maşină în care se mai afla o familie din Taşca.

Din impact, al doilea vehicul a fost proiectat într-un stâlp din beton. Coliziunea s-a soldat cu moartea unei femei de 46 de ani, din al doilea autoturism, şi rănirea gravă a soţului acesteia (51 de ani) şi a fiicei celor doi (23 de ani). Dacă tatăl s-a ales doar cu câteva leziuni la cap şi torace, fiica acestuia, care a trebuit scoasă de militarii de la Descarcerare, a suferit o fractură a coloanei cervicale, şi este internată la Clinica de Neurochirurgie Iaşi. Familia din Taşca se întorcea de la Aeroportul Bacău, de unde o preluaseră pe fiica lor care abia revenise din străinătate.

După accident, Vinca a fugit, fiind prins la Săvineşti când mergea pe marginea drumului. El este acuzat acum de ucidere şi vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi fiind sub influenţa alcoolului, plus părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea Poliţiei.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...