Dragi liberali din judeţul Neamţ,
Fuziunea celor două partide de centru-dreapta din România reprezintă o decizie înţeleaptă luată la vârful celor două mari formaţiuni politice. Consiliul Naţional de la Piteşti a dovedit încă o dată că PNL este un proiect de succes. Cu alte cuvinte, suntem obligaţi să privim către viitor, suntem obligaţi să definim echipa PNL în interesul comunităţii noastre, lăsând la o parte orgoliile personale.
Electoratul aşteaptă ca noi, liberalii, să fim o echipă unită. Trebuie ca procesul de fuziune de la nivel judeţean să mergă mai departe, chiar dacă uneori pare a fi dificil. Modelul unei „Românii a lucrului bine făcut“ trebuie să definească şi judeţul Neamţ.
Ne găsim într-un moment de excepţie în istoria de 140 de ani a Partidului Naţional Liberal. PNL se află la un scor electoral de excepţie. Avem încrederea electoratului. De noi depinde respectul şi aprecierea oamenilor. De noi depinde victoria în judeţul Neamţ la alegerile locale din 2016!
Sunt decis ca, împreună cu voi, să facem din judeţul Neamt unul atractiv pentru mediul privat. Sunt decis să luăm hotărâri pentru comunităţile locale în parteneriat cu societatea civilă. De asemenea, infrastructura trebuie să fie o prioritate pentru regiunea Moldovei. Avem nevoie de două mari autostrăzi care să lege Suceava de Bucureşti şi Iaşul de Târgu Mureş. Acestea vor traversa judeţul Neamţ şi vor defini dezvoltarea economică a regiunii noastre.
Mai mult, judeţul Neamţ trebuie să devină un centru de dezvoltare economică regională, în acest sens fiind nevoie ca infrastructura dintre Piatra Neamţ şi Bacău să ajungă la standardele Uniunii Europene.
Pentru a ne atinge aceste obiective, alegerile locale de anul viitor trebuie să ne găsească uniţi şi pregătiţi. Acest examen începe chiar acum. Noi trebuie să demonstrăm că merităm să fim aleşii judeţului Neamţ!
Soluţia pentru judeţul Neamţ este PNL! Soluţia pentru municipiul Piatra Neamţ se cheamă Piatra Neamţ Liberală!
Aniversăm 140 de ani de la înfiinţarea PNL. Sunt convins că vom sărbători împreună, uniţi, şi 150 de ani de liberalism.
La mulţi ani, PNL! La mulţi ani tuturor liberalilor!
Mugur COZMANCIUC
Deputat PNL, Co-preşedinte PNL Neamţ
Domnule Cozmaciuc.
Ma numesc Alexa am lucrat in Suceava si la iesirea la pensie am revenit in orasul natal Roman.Sant membru PNL din 1990 si am ramas in acest in acest partid pana in prezent iar la venirea in Roman am participat in Comitetul de initiativa a societatii civile Roman cu privire la Contorizarea ,facturarea individuala si plata directa a cosumului de apa indicat pe apometru fara adaugiri de pierderi si plata prin intermediari,la fel cum se procedeaza la furnizorul de gaz metan si energie electrica.
Am aderat la aceasta actiune intrucat ea framanta majoritatea populatiei atat din Roman cat si din itreaga tara,dorind sa se respecte principiul liberal PRIN NOI INSINE si sa plateasca c/v oricarui serviciu numai pentru ceeace consuma.Pentru realizarea acestui deziderat atat de necesar populatiei de peste 3 ani de zile am apelat la apa serv,primarie,presa scrisa si tv.local, Deasemeni am apelat la consilierii locali PNL care au ajutat comitetul de initiativa in organizarea unor puncte in orasi de strangere de semnaturi sub egida PNL pentru contorizarea individuala a consumului de apa.Conform Legii 241/206 art.31,pentru contorizarea si facturarea individuala a consumului de apa trebuiesc indeplinite 3 conditii printre care o HCL in aceasta speta.In acest sens am solicitat sprijinul consilierilor locali PNL.de a se emite un proiet in acest sens si dupa multe insistente s-a propus un proiect care datorita comisiei de servicii publice a fost intocmit cu ambiguitati si a necesitat un amendament propus de comitetul de initiativa conform raportului de specialitate si expunerii de motive astfel:
la proiect se adauga punctul-1-
prim cu urmatorul enunt:
Stabilirea consumului de apa si canal se va face urmare a citirii indexului de consum de pe apometru individual,de la subsol sau de la usa apartamentului..
Datorita rigorii intocmirii amendamentului de comitetul de initiativa,acesta a fost aprobat in unanimitate cu toate ca in consilu local sant numai 3 membri PNL.In urma acestei HCL NR 96/2014 SAU INDEPLINIT CONDITILE LEGI SI IN CONSRCINTA LOCUITORII DE LA LOC AU SOLICITAT COMPANIEI APA SERV INCHEEREA DE CONTRACTE INDIVIDUALE DAR L-I SAU RESPINS CERERILE PE MOTIV CA HCL NU ESTE AGREATA DE COMPANIE.Aceasta aroganta este inadmisibila pentru un stat de drept.unde sa mai intalnit ca o firma de service publice sa nu indeplineasca o hotarare votata de toti cetatenii orasului prin reprezentantii lor.Deaceia comitetul de initiativa a cerut solicitantilor sa dea in judecata Apaserv si a cerut procuraturii analiza pentru abuz in serviciu pentru nerespectarea legii a conducerii Apa serv.Intrucat procesele dureaza timp indelungat ,singura sansa este ca d-tra sa discutati cu toti consilerii pnl locali a oraselor judetului precum si cu consilierii judeteni in a emite si in orasele lor o hotarare a CLocale identica cu cea de la ROMAN si impunerea hotararilor catre conducerea Apei serv,deasemeni mobilizati deputatii judetului in a sustine legea senatorului Cadar in camera deputatilor camera deciozionala ,intrucat la senat a fost aprobata ,lege ce este in interesul populatiei.
Din punct d vedere politic aceasta initiatuva este in sprijinul PNL.Neamt ca in programul sau poate include realzari in acest domeniu si atunci cand activistii PNL.se intalneasca cu ctatenii pot intra in discutie pe marginea programului si pot solicita cetatenilor implicarea lor in finalizarea contorizarii apei asa cum doresc acestia ca la gaz metan .
Domnule Cozmaciuc cititi cu atentie acest material si prezentatil comitetului judetean PNL SI IMPLICAREA ACSTORA IN REZOLVAREA ACESTEI PROBLEME A INTRSGII SOCIETATI.
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.
Domnule
Cozmaciuc.
Ma numesc Alexa am lucrat in Suceava si la iesirea la pensie am revenit
in orasul natal Roman.Sant membru PNL din 1990 si am ramas in acest in
acest partid pana in prezent iar la venirea in Roman am participat in
Comitetul de initiativa a societatii civile Roman cu privire la
Contorizarea ,facturarea individuala si plata directa a cosumului de apa
indicat pe apometru fara adaugiri de pierderi si plata prin
intermediari,la fel cum se procedeaza la furnizorul de gaz metan si
energie electrica.
Am aderat la aceasta actiune intrucat ea framanta majoritatea populatiei
atat din Roman cat si din itreaga tara,dorind sa se respecte principiul
liberal PRIN NOI INSINE si sa plateasca c/v oricarui serviciu numai
pentru ceeace consuma.Pentru realizarea acestui deziderat atat de
necesar populatiei de peste 3 ani de zile am apelat la apa
serv,primarie,presa scrisa si tv.local, Deasemeni am apelat la
consilierii locali PNL care au ajutat comitetul de initiativa in
organizarea unor puncte in orasi de strangere de semnaturi sub egida PNL
pentru contorizarea individuala a consumului de apa.Conform Legii
241/206 art.31,pentru contorizarea si facturarea individuala a
consumului de apa trebuiesc indeplinite 3 conditii printre care o HCL in
aceasta speta.In acest sens am solicitat sprijinul consilierilor locali
PNL.de a se emite un proiet in acest sens si dupa multe insistente s-a
propus un proiect care datorita comisiei de servicii publice a fost
intocmit cu ambiguitati si a necesitat un amendament propus de comitetul
de initiativa conform raportului de specialitate si expunerii de motive
astfel:
la proiect se adauga punctul-1-
prim cu urmatorul enunt:
Stabilirea consumului de apa si canal se va face urmare a citirii
indexului de consum de pe apometru individual,de la subsol sau de la usa
apartamentului..
Datorita rigorii intocmirii amendamentului de comitetul de
initiativa,acesta a fost aprobat in unanimitate cu toate ca in consilu
local sant numai 3 membri PNL.In urma acestei HCL NR 96/2014 SAU
INDEPLINIT CONDITILE LEGI SI IN CONSRCINTA LOCUITORII DE LA LOC AU
SOLICITAT COMPANIEI APA SERV INCHEEREA DE CONTRACTE INDIVIDUALE DAR L-I
SAU RESPINS CERERILE PE MOTIV CA HCL NU ESTE AGREATA DE COMPANIE.Aceasta
aroganta este inadmisibila pentru un stat de drept.unde sa mai intalnit
ca o firma de service publice sa nu indeplineasca o hotarare votata de
toti cetatenii orasului prin reprezentantii lor.Deaceia comitetul de
initiativa a cerut solicitantilor sa dea in judecata Apaserv si a cerut
procuraturii analiza pentru abuz in serviciu pentru nerespectarea legii a
conducerii Apa serv.Intrucat procesele dureaza timp indelungat ,singura
sansa este ca d-tra sa discutati cu toti consilerii pnl locali a
oraselor judetului precum si cu consilierii judeteni in a emite si in
orasele lor o hotarare a CLocale identica cu cea de la ROMAN si
impunerea hotararilor catre conducerea Apei serv,deasemeni mobilizati
deputatii judetului in a sustine legea senatorului Cadar in camera
deputatilor camera deciozionala ,intrucat la senat a fost aprobata ,lege
ce este in interesul populatiei.
Din punct d vedere politic aceasta initiatuva este in sprijinul
PNL.Neamt ca in programul sau poate include realzari in acest domeniu si
atunci cand activistii PNL.se intalneasca cu ctatenii pot intra in
discutie pe marginea programului si pot solicita cetatenilor implicarea
lor in finalizarea contorizarii apei asa cum doresc acestia ca la gaz
metan .
Domnule Cozmaciuc cititi cu atentie acest material si prezentatil
comitetului judetean PNL SI IMPLICAREA ACSTORA IN REZOLVAREA ACESTEI
PROBLEME A INTRSGII SOCIETATI.
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.