l colegii din comisia de cercetare disciplinară ar fi vrut s-o „albească“ pe învăţătoare
Cazul învăţătoarei Ana Verde, de la Şcoala „Carmen Sylva“ din comuna Horia, cercetată disciplinar după ce a fost înregistrată cu un reportofon în timpul orelor, în timp ce ameninţa şi jignea elevii de clasa I, a fost închis. Închis nu atât de convenabil pe cât se aşteptau unii sau alţii dintre cei implicaţi. Şi când spunem asta, avem în vedere faptul că membrii comisiei de cercetare disciplinară ajunseseră la concluzia că învăţătoarea Verde nu va putea fi sancţionată „până la momentul demonstrării autenti-cităţii materialului audio prezentat“. Adică, probabil, niciodată – pentru că este greu de crezut că părinţii s-ar fi apucat să apeleze la serviciile contra cost ale unul expert care să autentifice înregistrările audio.
Numai că nu s-a întâmplat aşa. Vineri după-amiază, Consiliul de Administraţie al Şcolii „Carmen Sylva“ a decis sancţionarea învăţătoarei cu diminuarea salariului de bază cu 15% pe o perioadă de şase luni. Aceasta este penultima pedeapsă, ca gravitate, ce poate fi aplicată pe Legea Educaţiei. La o nouă abatere, învăţătoarea poate fi dată afară din învăţământ.
Trei rapoarte
Sancţiunea aplicată învăţătoarei Ana Verde are la bază raportul de activitate întocmit de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Neamţ, raportul reprezentantei Avocatului Poporului şi raportul cu iz de înălbitor al comisiei de cercetare din cadrul şcolii.
Vom începe cu acesta din urmă. În faţa colegilor Anei Verde nu au contat declaraţiile părinţilor reclamanţi „care la audiere nu şi-au asumat prin semnătură cele declarate“ – zice raportul, ci numai susţinerile învăţătoarei incriminate, care a susţinut că înregistrările sunt trucate şi că se doreşte discreditarea ei şi terfelirea imaginii şcolii.
Cât priveşte constatările reprezentantei Avocatului Poporului – Doina Sîrghie – care a întocmit la rându-i un raport după ce a discutat cu toate părţile implicate, un citat din respectivul raport este edificator: „Conform transcripturilor din înregistrările din 10 martie, moment la care învăţătoarea fusese deja informată că există înregistrări de la orele de curs, învăţătoarea s-ar fi adresat cu următoarele cuvinte copiilor: «Deci nu pe… (numele fetei care a făcut înregistrarea – n.r.) să fiţi supăraţi, ci pe mama ei… Într-adevăr, v-am jignit, dar din drag, cum fac şi cu copiii mei… Nu mai fac cu voi în viaţa mea nicio serbare, nimic»“.
Cuprinsul raportului întocmit de specialiştii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională nu a fost făcut pu-blic, însă e de presupus că nu este favorabil învăţătoarei.
Inspectoratul Şcolar intră pe fir
Într-o nefirească ordine a lucrurilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean a fost instituţia care a sesizat conducerea Şcolii Horia despre faptul că există o reclamaţie care o priveşte pe învăţătoarea Verde. Şi asta deoarece directoarea Ramona Munteanu nu doar că nu a demarat o anchetă în momentul în care părinţii i-au adus la cunoştinţă comportamentul învăţătoarei, dar nici măcar nu a anunţat instituţiile abilitate în cercetarea posibilelor cazuri de abuz asupra copiilor – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (care are psihologi specia-lizaţi) şi Protecţia Copilului.
Acest fapt ar putea-o costa funcţia de conducere pe Ramona Munteanu, deoarece Inspectoratul Şcolar va demara o analiză la sânge a modului în care acest caz a fost gestionat din punct de vedere managerial.
„Într-o primă fază, după ce am remis doamnei director sesizarea pe care am primit-o de la păriinţi, o comisie formată din juristul instituţiei noastre, inspectorul teritorial şi cel de management a mers la Şcoala Horia pentru a informa membrii comisiei de cercetare despre atribuţiile pe care le au în soluţionarea acestui caz.
În rest nu ne-am implicat în vreun fel, ca să nu se interpreteze că punem presiune pe comisia de cercetare. Acum, după luarea unei decizii în Consiliul de Administraţie, treaba se schimbă. Vom ana-liza activitatea şi atitudinea conducerii unităţii de învăţământ în soluţionarea acestui caz“, a precizat inspectorul şcolar general Viorel Stan.
Reamintim că în urmă cu o lună tatăl unei fetiţe din clasa învăţătoarei Ana Verde a postat pe internet câteva înregistrări care redau atmosfera apăsătoare din timpul orelor. Reportofonul a surprins cum cadrul didactic ţipă la copii, iar ţipetele sunt punctate cu ameninţări („Dacă aş face ce vreau eu, ori te-aş omorî pe tine ori n-aş mai veni în clasa a asta“. „Vin la tine şi te strâng de gât!“, „Taci dracului odată, că te ia mama dracului“), de jigniri, apelative (Băi, tontule“, „Băi, sunteţi proşti cu P mare“, „Eşti papagal?!“) şi de înjurături („Duceţi-vă naibii!“).
(Liviu ILIE)