Sacrificaţi de Apa Serv pentru confortul celorlalţi pietreni

Data:

Locuitorii cartierului Sarata, din Piatra-Neamţ, nu mai au apă la robinete de două zile. S-a recurs la această măsură pentru ca să poată fi asigurată apa potabilă la presiune normală în restul oraşului.

Situaţia nu e nouă, dar acum s-a acutizat. De vreo cinci săptămâni, în cartierul Sarata, zilnic, este întreruptă furnizarea apei şi doar noaptea, timp de câteva ore, curgea cu presiune scăzută la robinete. Dar şi-aşa trebuia ca oamenii să fie pe fază, ca să prindă momentul când venea apa, pentru că nimeni nu i-a informat de întrerupere sau măcar de orele în care-şi vor primi porţia de apă.

Locuitorii din zonă au aşteptat cu îngăduinţă să se remedieze problema dar nu numai că nu s-a rezolvat ci, de două zile, n-au mai primit nicio picătură de apă pe ţevi. Între timp au tot sunat în dispeceratul Apa Serv, iar de acolo li s-a dat răspunsul că ar fi sacrificaţi pentru binele restului comunităţii. Apoi li s-a mai spus că de vină pentru întreruperea apei în cartierul Sarata ar fi faptul că staţia de pompare a apei de pe strada Humăriei, pornită la sfârşitul anului trecut, nu funcţionează cores-punzător datorită proastei execuţii şi că va trebui corectată această eroare de către executant, ceea ce înseamnă altă lucrare de durată. Fiindcă şi-au dat seama că Apa Serv nu le va rezolva repede problema, oamenii au solicitat ajutorul Prefecturii.

„Pentru că la telefoanele repetate ale noastre de la dispeceratul Apa Serv ni

s-a comunicat că, datorită presiunii scăzute s-a «decis» să nu se furnizeze apă în acest cartier pentru a exista presiune suficientă în restul oraşului, vă rugăm să explicaţi public cetăţenilor din această zonă cine a decis că aceştia sunt cetăţeni de mâna a doua ai acestui municipiu reşedinţă de judeţ. De asemeni, având în vedere că, o altă explicaţie a celor de la Apa Serv pentru lipsa apei în acest cartier este faptul că staţia de pompare a apei de pe strada Humăriei, pusă în funcţiune la sfârşitul anului trecut, nu funcţionează corespunzător datorită proastei execuţii şi că va trebui corectată această eroare de către executant şi ţinând cont de faptul că aceasta a fost executată în cadrul unui proiect cu fonduri europene şi că lucrările au fost recepţionate, iar executanţii şi-au încasat banii, credem că este de datoria dumneavoastră să analizaţi dacă în această situaţie nu ar trebui să sesizaţi anumite organe ale statului“, au scris oamenii în adresa înaintată prefectului Niculina Dobrilă.

 

Apa de la Vaduri urcă anevoie la Sarata

 

Directorul Apa Serv, Ionuţ Cătălin Dughir, spune că întreruperea apei în cartierul Sarata se datorează, de fapt, avariilor apărute în oraş, în ultima săptămână, pe străzile Alexandru cel Bun şi Petru Rareş. El spune că afectate sunt în special locuinţele din zonele mai înalte ale cartierului.

„Noi am încercat să reducem presiunea în alte zone ca să aibă şi cei din Sarata apă la robinete. Joi nu au avut apă cei din Sarata pentru că am avut de rezolvat avariile de pe Alexandru cel Bun şi Petru Rareş. Problema mare e că mergem pe sursa de la Vaduri şi tragem mult aer pe conducte, iar zonele Sarata şi Ursuleţi sunt cele mai înalte, iar când se formează câte o pungă de aer pe conducte, împiedică circulaţia apei. Sper că în momentul când vom da drumul la captarea de la Bâtca Doamnei să rezolvăm şi aceste probleme. Nu pot da ore exacte, pentru că furnizarea apei în zonele respective depinde şi de consumul general. Suntem în probe de pe 19 aprilie, la DSP am transmis rapoartele, urmează să vină să ia probe şi să ne dea avizul, sperăm, săptămâna viitoare. Probele noastre au ieşit conforme, dar ne trebuie avizul DSP“, a declarat directorul Apa Serv, Cătălin Dughir.

Cât despre funcţionarea defectuoasă a staţiei de pompare de pe strada Humăriei, cauza o reprezintă softul computerizat, care depinde tot de presiunea apei. „Nu e prost executată, ci setată să funcţioneze la o presiune de aspiraţie de 0,5 atmosfere, sub această valoare nu funcţionează pompele. Am luat legătura cu cel care a făcut automatizarea să scadă la 0,3 atmosfere. Acum presiunea la intrare e sub 0,5, deci încercăm să schimbăm setările“, a mai declarat directorul Apa Serv.

Într-un pronostic fericit, reprezentantul Apa Serv speră ca săptămâna viitoare să treacă înapoi pe captarea de la Bâtca Doamnei şi astfel să nu mai apară avarii, întreruperi ale apei sau presiune scăzută.

(Ioana CALIŢCHO)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...