l la închiderea ediţiei noastre, ieri, echipa FC Ceahlăul rămăsese tot neprogramată pentru meciul cu CS Baloteşti
Oficialii FC Ceahlăul erau aşteptaţi şi ieri după-amiază (până în ora 17), dar şi astăzi (chiar până înainte de startul meciului oficial cu CS Baloteşti), să-şi plătească baremurile rămase restante de la jocul cu Bucovina Pojorâta. Pe Borzoghean, în curtea divizionarei secunde pietrene, la momentul închiderii ediţiei noastre, aseară se ştia un singur fapt. Într-o proporţie de 90%, meciul de astăzi între FC Ceahlăul Piatra-Neamţ şi CS Baloteşti nu se va disputa. Jocul este înscris în cadrul etapeia cu numărul V din turul seriei I a ligii secunde interne de fotbal, iar ca moment de start al partidei, iniţial, fusese anunţată ora 11. O primă decizia a neprogramării partidei între Ceahlăul şi CS Baloteşti urma să fie confirmată, oficial, aseară de către reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal. Concret, aceştia din urmă aşteptau ieri ora 17 (după închiderea ediţiei noastre!) pentru confirmarea neprogramării grupării pietrene de fotbal în meciul etapei de astăzi. Până la ora 17, diriguitorii FC Ceahlăul ar fi trebuit să achite către FRF, baremul restant de arbitraj de la precedentul meci organizat pe terenul propriu: cel cu Bucovina Pojorâta.
Ioan Mironaş: „Cred că nu se va disputa jocul!“
„Cred că nu se va disputa partida cu Baloteşti, de mâine!“, anunţa ieri după-amiază Ioan Mironaş, directorul sportiv de la FC Ceahlăul. Pentru alte câteva zile, acesta a rămas în calitate de oficial al grupării pietrene de fotbal. Mironaş se află în perioada de preaviz după anunţarea propriei demisii din organigrama clubului.
La rândul lor, antrenorul Valentin Vasile Avădanei şi jucătorii divizionarei secunde pietrene de fotbal au fost înştiinţaţi, toto ieri, că nu vor juca astăzi meciul oficial de campionat pe teren propriu cu CS Baloteşti. „Ni s-a transmis că 90% nu vom fi programaţi de federaţie în jocul de sâmbătă“, a admis antrenorul Valentin Avădanei, rămas, alături de colaboratori să „stingă lumina“ în curtea FC Ceahlăul. Cu toate acestea, el şi jucătorii au participat în fiecare zi la programul de pregătire, convinşi că se vor mai găsi câteva resurse măcar pentru organizarea meciului cu Baloteşti, dacă nu pentru achitarea restanţelor financiare către toţi angajaţii clubului. Administratorul judiciar pe perioada procedurii de insolvenţă la FC Ceahlăul a admis că tabăra galben-negrilor pietreni se află într-un moment delicat al propriei existenţe, cel al încetării de plăţi, dar nu încă la momentul falimentului.
Oaspeţii, arbitrii şi observatorii au pornit spre Piatra-Neamţ
La rândul lor, reprezentanţii echipei oaspete precum şi oficialii jocului de astăzi se aflau ieri, la momentul documentării acestui text, în drum spre Piatra -Neamţ. Cei de la Comisia Centrală de Arbitri chiar anunţaseră, pe pagina propriului site, componenţa brigăzii de arbitri şi a observatorilor de joc, pentru meciul FC Ceahlăul-CS Baloteşti. „Iar atât timp cât arbitrii, observatorii federali şi cu reprezentanţii echipei oaspete au pornit spre Piatra-Neamţ este clar că meciul se va disputa în cele din urmă“, era convins unul dintre puţinii susţinători rămaşi lângă echipa FC Ceahlăul. Înainte ca FRF să posteze pe propriul site componenţa oficialilor delegaţi la partida de astăzi de la Piatra-Neamţ, acelaşi for anunţase, chiar ieri, o altă decizie datată încă de miercuri 4 mai.
Neprogramaţi până la achitarea restanţelor şi amendaţi cu 1.400 de lei
„Clubul SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ, în conformitate cu prevederile art. 83/12 din RD se sancţionează cu neprogramare la jocurile oficiale următoare până la achitarea baremurilor de arbitraj şi observare“. În plus, Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal pregătise pentru FC Ceahlăul şi o nouă amendă: penalitate sportivă de 1.400 lei.
Neprogramată în primă fază, gruparea pietreană ar putea totuşi participa la jocul de astăzi, cu o singură condiţie. Conform spuselor unui oficial din rândul conducătorilor FRF, „federaţia poate dispune disputarea meciului de la Piatra-Neamţ, în situaţia în care există bunăvoinţă şi se plăteşte restanţa baremurilor pentru arbitri şi observatori“.
Fie că meciul cu Baloteşti se va disputa sau nu, antrenorul şi jucătorii formaţiei FC Ceahlăul vor fi prezenţi astăzi la stadion, pregătiţi de meciul oficial sau de un …alt antrenament.
(Ciprian AVĂDANEI)