Razie în oraş, în locurile frecventate de boschetari

Data:

 

l Poliţia Locală a săltat cerşetorii din cuiburile lor

Marţi dimineaţă, a fost mare vânzoleală prin oraş. Poliţia Locală Piatra-Neamţ, însoţită de reprezentanţi ai Primăriei Piatra- Neamţ, a făcut o razie prin-tre persoanele fără adăpost, care îşi duc zilele şi nopţile printre ruinele unor clădiri abandonate, în zonele pu-blice, în mod special. Acolo, boschetarii, tot mai mulţi de la an la an, şi-au încropit culcuşuri ce depăşesc cu mult puterea de înţelegere a oamenilor civilizaţi, prin faptul că sunt focare de infecţie, colcăie mizeria. Trecând peste partea igienei, oamenii străzii consumă şi mult alcool, iar când o fac devin extrem de agresivi şi turbulenţi, încât îi bagă în sperieţi pe locatarii din zonă. Acţiunea de marţi a poliţiştilor locali a fost efectuată ca urmare a numeroaselor sesizări apărute în ultima perioadă, de la cetăţeni. Razia a început la 08.00 dimineaţa iar primul loc în care au descins poliţiştii locali a fost în gangul din spatele complexului Pietricica, zonă cunoscută de mulţi ani că e una din cele mai frecventate de boschetari. Iar dovezile găsite au confirmat asta: pe mai mulţi zeci de metri pătraţi, poliţiştii au găsit amenajate adăposturi din cartoane, saltele, pături şi haine dar şi o mizerie de nedescris cu mirosul aferent. În momentul în care au descins poliţiştii locali la Pietricica, boschetarii au încercat să fugă care încotro, iar unul dintre ei chiar a devenit agresiv. A fost, însă, imobilizat şi dus la sediul Poliţiei Locale pentru a i se verifica datele de identitate, şi nu mare a fost surpriza când poliţiştii locali au aflat că individul are deja un dosar penal pentru lovire, fiind cunoscut pe stradă pentru apucăturile lui violente. Odată săltaţi oamenii străzii din culcuşul lor, angajaţii Salubritas s-au apucat să cureţe întregul spaţiu şi să-l igienizeze, iar mizeriile strânse aproape au umplut o camionetă. După punctul Pietricica, poliţiştii locali au descins într-un alt loc cunoscut pentru aglome-rarea de oameni ai străzii, în cartierul Mărăţei, sub un balcon al unui bloc din zona pieţei. Şi aici, lucrătorii Salubritas au avut de curăţat şi igienizat spaţiul.

Ultimul loc călcat de poliţiştii locali, marţi dimineaţă, a fost fosta fa-brică Montana, din cartierul Dărmăneşti, unde s-au aciuat aproape 20 de ţigani de prin Girov şi Războieni. Şi de acolo s-au primit nenumărate plângeri din partea cetăţenilor din zonă, în privinţa mizeriei, a zgomotului, dar mai ales a faptelor antisociale săvârşite de şatra de ţigani şi puradeii lor. La Montana, poliţiştii locali au găsit o imagine ce cu greu poate fi redată în cuvinte. Printre dărâmături, într-o cameră gata să se prăbuşească locuia o familie cu un copil de nici un an. Fiind un minor la mijloc, părinţii au fost preluaţi de angajaţii Direcţiei de Asistenţă, şi s-au început demersurile pentru protejarea minorului. Ei vor primi şi asistenţă juridică, pentru întocmirea actelor necesare pentru dobândirea unei locuinţe sociale.

„Am acţionat în baza unor sesizări venite din zona complexului Pietricica, din partea cetăţenilor şi a unor instituţii, inclusiv a Gărzii de Mediu. Am, identificat două persoane fără adăpost care dorm acolo, cele două fiind cunoscute de noi. Unul dintre ei a devenit recalcitrant la apariţia poliţiştilor, violent verbal, aşa că a trebuit să-l imobilizăm şi l-am deplasat la sediul nostru, pentru că nu avea la el acte de identitate. S-a luat măsura amendării lui. După igie-nizarea spaţiului şi predarea celeilalte persoane către Direcţia de Asistenţă Socială, ne-am deplasat în Mărăţei, unde aveam informaţii că mai erau două persoane fără adăpost sub un balcon, dar nu erau acolo. Am îndepărtat mizeriile, a fost igienizat spaţiul. Apoi           ne-am deplasat la Montana, unde am identificat un cuplu şi un copil, am luat legătura cu cei de la Protecţia Copilului, care îl aveau în evidenţă“, a declarat Eugen Pancu, şeful Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

Acţiunea de ieri a poliţiştilor locali s-a împărţit în două etape, după cea de dimineaţă, acţionându-se de la ora 14.00 în zona principalelor centre comerciale din oraş, în Piaţa Gării şi Piaţa Centrală, pentru identificarea cerşetorilor. Au fost aplicate patru amenzi pentru cerşetorie şi două sancţiuni pentru tulburarea ordinii publice.

(Ioana CALIŢCHO)

3 COMENTARII

  1. Va laudati caa ti amendat un boschetar recalcitrant si fara acte Dac nu avea acte pe baza caruit document ati intocmit PV de amenda si ce alte masuri ati luat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...