Acasă Economic Război între valutişti

Război între valutişti

4137
2
DISTRIBUIȚI

Schimbul ilegal de valută practicat de persoanele neautorizate, de bişniţari, în zona centrală a municipiului Piatra-Neamţ, activitate despre care oamenii legii au informaţii amănunţite de foarte mulţi ani, iscă patimi între cei care se îmbogăţesc din tranzacţii financiare ilegale. După ce, în dimineaţa de 20 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au descins, însoţiţi de „mascaţi“, în parcarea hotelului Central Plaza, de unde l-au ridicat pe valutistul Florin Ghineţ, căruia i-au confiscat peste 15.000 de euro şi 5.000 de lei, acesta din urmă „contraatacă“ dezvăluind amploarea feno-menului în lumea bişni-ţarilor.

Conform actelor aflate la dosarul de urmărire penală în care Ghineţ este cercetat pentru evaziune, ancheta în acest caz ar fi pornit de la o sesizare anonimă.

Ofiţerii care instrumentează cauza au luat-o în seamă, au făcut câteva investigaţii şi, în cele din urmă, au obţinut un mandat pentru ca telefonul bişniţarului să fie pus sub supraveghere, iar el să fie urmărit, filmat şi fotografiat. Supravegherea a început pe 29 mai, fiind autorizată şi apoi prelungită lunar de Tribunal. Când au adunat suficiente probe, oamenii legii au obţinut alt mandat, l-au dus la sediu pe Ghineţ, l-au percheziţionat corporal, verificându-i şi maşina, după care i-au confiscat valuta şi leii găsiţi la el. Ghineţ susţine că banii în cauză îi fuseseră lăsaţi în grijă de mai multe persoane şi neagă că ar fi făcut schimb valutar ilegal. Motiv pentru care a şi făcut o plângere penală împotriva poliţiştilor care îl anchetează. Pe de altă parte, el declară că oamenii legii ar fi „mână în mână“ cu alţi valutişti şi că aceştia l-au vrut „scos de pe piaţă“.

În plângerea depusă la Parchet, Florin Ghineţ afirmă, printre altele, următoarele: „Zona din care am fost ridicat este o zonă «fierbinte», fiind împânzită de mai multe persoane care se ocupă cu schimbat valută. Din câte cunosc eu, sunt peste zece persoane care fac asta, şi nu a mai fost ridicat nimeni. Aceştia îşi văd în continuare de treabă, de parcă nu fac un lucru ilegal, continuând şi în prezent activitatea ilegală în voia cea bună, ca şi cum legea este aplicată cu «dedicaţie», doar pe plan individual. Cred că există un interes în acest sens al lucrătorilor de Poliţie! Nu înţeleg de ce nu au mai fost reţinute şi alte persoane, eu fiind singurul «miel de Paşte». Probabil eu eram singurul evazionist şi cu asta au rezolvat problema evaziunii din Piatra-Neamţ“. Tot el, în aceeaşi plângere penală, îi indică pe mai mulţi bişniţari, cerând oamenilor legii să-i verifice şi pe aceştia, pentru că şi respectivii ar face schimb de valută. Identitatea lor este trecută complet, însă noi le vom da numai iniţialele, întrucât deocamdată nu există vreo anchetă (oficială) care să îi vizeze. Conform sesizării în cauză, ar fi vorba despre următorii: Cristinel C., Mihai A., Costică C., Florinel B., Mihai F., Sorin G. şi alţii.

„Am fost o ţintă“

Ghineţ mai face şi alte acuzaţii grave, susţinând că ar fi nişte ofiţeri ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie care schimbă sume mari de valută la bişniţari, iar unii au luat şi bani cu împrumut de la aceştia: „Mă consider discriminat total prin acţiunea organizată de poliţişti. Dacă ei deţin imagini foto-video şi înregistrări audio cu mine schimbând valută acolo (în parcarea de la Central – n.r.) sunt ferm convins că există şi alte persoane care încalcă legea, dar nu se ia nicio măsură faţă de acestea. Nu a mai fost nimeni reţinut în afară de mine, în condiţiile în care sunt şi alţii (cei indicaţi în plângere) care produc evaziune, nestingheriţi de nimeni. Unii sunt vizitaţi de buni prieteni de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Însă acestora nu li s-au făcut dosare penale. Tind să cred că există ceva personal, poliţiştii au treabă doar cu mine, se observă clar că eu am foast doar o ţintă cu acest prilej!“.

Dosarul în care Florin Ghineţ are, deocamdată, ca-litatea de suspect, este în lucru, sub supravegherea unui procuror, aşa că oamenii legii nu pot face comentarii pe acest caz.

(Mihai SAVA)

2 COMENTARII

  1. Si eu stiu inca vreo 5 persoane care schimba nestingherit valuta, insa atentie, sunt informatori SRI cat si a unor politisti cu spate gros! Asa ca……un mare fas aruncat in ochii prostimii!

  2. Orice om care face un lucru bun va avea impotriva lui pe ce care ar vrea sa faca acelasi lucru, pe cei care nu ar vrea sa faca acelasi lucru, dar mai ales pe marea masa a anonimilor care oricum nu fac nimic. Domnule Janel Iosub dumneata nu esti nici avertizor public nici formator de opinie, pur si simplu esti un mecanic de slaba calitate dublat de un jalbagiu execrabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.