Acasă Cultura Puterea magică a Hârtiei

Puterea magică a Hârtiei

1645
2
DISTRIBUIȚI

Pe o hârtie (ruptă dintr-un caiet de şcoală) am scris prima mea scrisoare de dragoste. Şi tot pe o hârtie, primul meu urlet de deznădejde. Pe hârtie jucam spânzurătoarea sau x şi zero, în pauzele dintre ore. Hârtia din jurnalele mele a devenit depozitarul viselor mele, exorcizarea frustrărilor mele. Pe hârtie notam de câte ori mă sărutase X sau de câte ori mă lăsasem înşelată de Y. Pe bileţele de hârtie corespondam, din prima bancă, cu băiatul din ultima, pe teme pseudofilozofice. Îmi amintesc apoi hârtia uşor îngălbenită din O mie şi una de nopţi şi cărţile lui Jules Vernes, pe care continuam să le citesc la palida lumânare, când „se lua lumina”, până la iremediabila dependenţă de ochelarii de vedere. Dimineaţa, mama îmi lăsa scrisorele lângă micul dejun. Într-un sertar, păstrez corespondenţa cu un prieten aflat de mulţi ani la închisoare. Pe birou am lipite post-it-uri cu planuri de viitor. Pe o hârtie de ecograf, am văzut prima imagine a copiilor mei, nenăscuţi încă. O hârtie poartă hotărârea primului meu divorţ, iar o alta, a căsătoriei mele ulterioare.

Întreaga mea viaţă se întinde de la o hârtie la alta.

Ştiam că hârtia se face din scoarţă de copac. Îmi spun aşadar că fiecare arbore cuprinde, în stare latentă, sămânţa unor viitoare cărţi. Recent am citit că în Ucraina au reuşit să fabrice hârtie şi din frunze. Dacă iubesc hârtia, atunci iubesc şi copacii.

O hârtie albă e întotdeauna o poveste care aşteaptă să fie scrisă. Poate fi un vis frumos, pe care îl notezi în grabă dimineaţa sau planul unei case în care îţi doreşti să trăieşti, programul unui spectacol pe care urmează să îl pui în scenă. Hârtia aduce în material imaterialul, inefabilul…

Hârtia e tărâmul unor infinite posibilităţi. O coală albă de hârtie e un drum deschis, ca o promisiune. Pe ea pot lua naştere un poem, un roman, un crochiu, o simfonie.

O pagină albă e ca o meditaţie, un răgaz în vârtejul lumii prea zgomotoase. În faţa ei mă simt ca înaintea unei aventuri de descoperire sau auto-descoperire, un loc pe care îmi pot grava propria istorie sau a altora. În faţa ei mă dezvălui aşa cum sunt, fără menajamente, fără inhibiţii, fără teamă. Da, hârtia îmi dă curaj să fiu ceea ce sunt cu adevărat, nu rolurile pe care viaţa mă obligă să le port. Vorbele scrise au fost pentru mine dintotdeauna vocea adevărată a fiinţei mele.

Hârtia e atât de puternică şi totuşi atât de fragilă. Când o bibliotecă arde, se distruge sufletul civilizaţiei.

 

Hârtia poate fi multe altele…

Hârtia e catharsis. Poţi scăpa de tristeţe dacă o notezi pe o hârtie şi îi dai foc.

Hârtia poate fi nemiloasă (pe ea poţi scrie blesteme sau poţi desena chipul cuiva pe care îl urăşti, ca apoi să-i infigi pixul în ochi) sau împăciuitoare (poţi cere iertare cuiva căruia nu ai avut curajul să-i vorbeşti); în acest sens, proverbul verba volant, scripta manent te poate salva din impas.

Hârtia deconspiră. Reţin relatarea unui domn care bănuia că era urmărit de securitate, devenise atât de paranoic, încât, la plecarea de acasă, aşeza sub covor hârtii indigo peste coli albe, ca să descopere apoi dacă cineva îi intra în apartament în lipsa lui.

Hârtia-manifest e ca o bombă cu ceas. Ajunsă în mâinile cui (nu) trebuie, poate declanşa o revoluţie.

Hârtia poate fi salvatoare. Îmi amintesc o scenă dintr-un film francez mai vechi, Les choristes: copiii a căror viaţă le-a fost schimbată prin muzică îi aruncă pe fereastră pedagogului care e nevoit să-i părăsească avioane de hârtie cu mesaje de rămas bun.

Sau te poate ţine captiv. Mesajul pe hârtie din sticla aruncată dintr-o corabie eşuată se poate pierde, lăsându-te singur, nesalvat vreodată.

Datorită alfabetului tactil Braille, imprimat pe hârtie, şi nevăzătorii pot citi.

În ciuda fragilităţii ei, hârtia te poate răni. V-aţi tăiat vreodată la degete în marginea unei coli de hârtie?

Hârtia e aşteptare împlinită. Ca un bilet strecurat în palma tremurândă a unui îndrăgostit. Cu un număr de telefon sau un loc de întâlnire.

Hârtia e poartă de acces spre o altă lume. Ca un bilet de intrare la cinema, la teatru sau la un concert.

La întrebarea: ce lucruri aş salva, în caz de evacuare forţată? am răspuns mereu: fotografiile de familie, scoase frumos pe hârtie, păstrate în albume.

 

Din nefericire, în zilele noastre, hârtia riscă să cadă în desuetudine. Le tot povestesc copiilor mei că a fost odată o vreme când nu existau televizoare, laptopuri, tablete şi că oamenii petreceau mai mult timp citind, scriind sau desenând. Dacă aveai o bucată de hârtie nu te plictiseai. Acum, ca să citeşti, e nevoie de efort, ca să scrii, de şi mai mult. De aceea, de când erau mici, am încercat prin toate mijloacele să le hrănesc dragostea pentru carte, pentru hârtie. Le-am dăruit mereu cărţi frumoase şi le-am citit, le-am pus creioane colorate şi pensule în mână şi i-am încurajat să creeze, expunându-le mereu desenele şi acuarelele prin toată casa. Au făcut o pasiune pentru puzzle-uri, apoi au urmat hărţile comorilor, cărticelele de benzi desenate imaginate de ei. Pentru sărbătorirea primelor o sută de zile de şcoală, băiatul meu cel mare a colecţionat, decupat, desenat şi lipit o sută de semne de carte, majoritatea din hârtie. Puterea magică a hârtiei nu trebuie să dispară. Căci dacă e păstrată cu grijă, hârtia poate fi mai puternică decât timpul.

Mai sunt multe de scris… dar hârtia e răbdătoare…

Iubesc mirosul unei cărţi noi. Visul meu de fericire: să stau întinsă la soare, cu o carte în mână. Să fiu suspendată deasupra lumii, absorbită de poveste, pagină după pagină. Şi să-mi rulez din când în când o ţigară din foiţe fine, aproape transparente. Din Hârtie.

 

Anami VELEŞCU

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.