20.8 C
Piatra Neamț
miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăSocialPrimarul Harpa a demonstrat că se poate: Festival medieval de poveste la...

Primarul Harpa a demonstrat că se poate: Festival medieval de poveste la Târgu-Neamţ

Date:

l edilii din Târgu-Neamţ au dat din nou valoare Cetăţii lui Ştefan l a doua ediţie a MedievArt Fest de la

Târgu-Neamţ a depăşit aşteptările

A doua ediţie a MedievArt Fest, desfăşurat la Târgu-Neamţ, s-a dovedit a fost un real succes pe toate palierele. Festivalul medieval gândit de primarul oraşului Târgu-Neamţ şi pus în practică, la poalele Cetăţii lui Ştefan cel Mare, cu ajutorul unor specialişti în astfel de evenimente a constituit o atracţie pentru mii de turişti care au venit din toate colţurile judeţului Neamţ, dar şi din alte părţi ale ţării pentru a participa la evenimentele organizate pe perioada a trei zile.

Toţi cei care au trecut prin zona în care s-au desfăşurat evenimentele, fie că au venit să vadă spectacolele numeroase ale unor trupe specializate în artă medievală, fie că au dorit să guste din multitudinea de mâncăruri gătite la ceaun, tradiţional, au simţit o parte mică din modul în care trăiau strămoşii noştri.

Vizitatorii au dat nas în nas pe aleile din parc cu domniţe frumos înveşmântate, cete de cavaleri, paji dar şi călăi care îşi făceau „rondul“ tocmai pentru a putea fi văzuţi de toată lumea.

Pe un spaţiu generos au fost amplasate coturile cu aspect medieval, în faţa cărora s-au transpus mai multe spectacole de teatru, iar sute de spectatori au asistat la dramele sau comediile în care rolurile principale le aveau prinţi, prinţese, regi şi regine, dar şi paji năzdrăvani.

Trei zile de poveste deschise cu înfrăţirea cu municipiul Sebeş

Totul a început vineri dimineaţa, pe 3 iulie, când s-a deschis acest festival, iar după-amiaza aceleiaşi zile a dat ocazia oficialităţilor să se întâlnească pentru a prezenta evenimentul. Evenimentele au fost demarate cu semnarea hristovelor dintre oraşele de acum înfrăţite, Târgu-Neamţ şi Sebeş.

În prezenţa autorităţilor judeţene – prefectul Vlad Angheluţă, vicepreşedinţii Emi-lia Arcan şi Dan Manoliu, deputaţii Ionel Arsene, Ioan Munteanu şi Mugur Cozman-ciuc, senatorii Liviu Bumbu şi Eugen Ţapu-Nazare – primarul de Târgu-Neamţ s-a adresat tuturor: „Oraşul este în sărbătoare. La începutul lunii iulie sărbătorim Zilele Cetăţii. Este un oraş cu care ne mândrim şi în Neamţ şi în întreaga ţară. Acum, alături de prieteni care ne-au ajutat, deschidem cea de a doua ediţie a Festivalului Medieval «Cetatea Neamţului». Chiar de la început vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest eveniment să aibă loc. La Casa Culturii din Târgu Neamţ, reprezentanţi de seamă ai culturii româneşti, începând cu europarlamentarul Mircea Diaconu şi domnul profesor doctor Ioan Opriş, au fost alături de noi. Ţin să salut prezenţa domnului primar al Oraşului Sebeş, care începând de acum este înfrăţit cu al nostru şi a domnului administrator pu-blic al Ardud din Satu Mare cu care ne-am înfrăţit anul trecut“.

A urmat reprezentanta Consiliului Judeţean Neamţ, instituţie care a ajutat Primăria Târgu-Neamţ să organizeze acest eveniment. Emilia Arcan s-a arătat o susţinătoare a culturii şi a tradiţiei româneşti şi le-a urat organizatorilor cât mai multe ediţii ale acestui festival.

„Uitându-mă la câte personalităţi ale judeţului sunt aici, îmi dau seama ce energie adună această manifestare de la Târgu-Neamţ. Este un eveniment extrem de important pentru Târgu-Neamţ, pentru judeţul Neamţ, pentru Moldova şi nu în ultimul rând pentru România. Îl felicit pe domnul primar pentru că a reuşit să organizeze această conferinţă pe teme de patrimoniu, în prezenţa marelui actor Mircea Diaconu. Aşa am aflat ce înseamnă să dezvoltăm oportunităţile create de prezenţa unor monumente de talia celui de la Târgu-Neamţ – Cetatea Neamţ.“

Concursuri culinare, turniruri şi evenimente culturale de seamă

După momentul din sala de şedinţe a Primăriei târgnemţene (la care, de asemenea, au fost de faţă şi consilieri judeţeni sau locali) a urmat parada prin centrul oraşului şi deschiderea Cartierului General MedieArtFest în Parcul de la Poalele Cetăţii Neamţ.

 

Pe perioada celor trei zile de festival au avut loc numeroase spectacole de animaţie stradală susţinute de Animaţie stradală, evenimente culturale de o adevărată valoare, dar şi con-cursuri şi spectacole extrem de atrăgătoare pentru public.

Unul dintre cele mai importante şi mai aşteptate evenimente a fost Târgul de Meşteşugari şi Artişti Populari din incinta Cartierului Medieval, de la poalele Cetăţii Neamţului.

La Festivalul Culinar  s-au înscris toate pensiunile din cadrul Asociaţiei „Valea Ozanei“, iar cei maibuni bucătari s-au întrecut pentru a câştiga „Ceaunul Fermecat“. Bucatele tradiţionale au fost gustate, pe îndelete de membrii juriului care au decis că premiul va merge la Pensiunea „Afetelor“. Pe locul doi şi trei s-au clasat Pensiunea „Carol“, şi respectiv Pensiunea „Aristocratis“.

Festivalul a cuprins şi diverse expoziţii de pictură, artă naivă, meşteşuguri, spectacole de teatru, iar în una dintre zile cavalerii Cetăţii Târgu-Neamţ au fost înnobilaţi într-un ceremonial care a încercat să respecte obiceiurile din perioada medievală.

Majoritatea acestor activităţi     s-au desfăşurat în Cartierul MedievArtFest Târgu-Neamţ, si-tuat în parcul de sub Cetatea Neamţ, chiar în Cetatea lui Ştefan cel Mare, dar şi în sala de şedinţe a primăriei sau în centrul oraşului.

Trebuie menţionat că organizarea a fost sprijinită şi de Liviu Pancu, actor şi regizor al Teatrului Naţional Târgu Mureş, drept director, el fiind cel care a mai organizat şi coordonat mai multe festivaluri asemănătoare, inclusiv cel de la Sighişoara.

„Vom apela la fonduri europene pentru a extinde evenimentul“

Primarul Daniel Harpa, cel care a iniţiat acest festival, a menţionat din start că dorinţa sa este ca această manifestare, care  s-a dovedit a fi un real succes, să ajungă una la fel de cunoscută şi permanentă ca altele din ţară, dând exemplu pe cea de la Sighişoara. „Suntem deja la a doua ediţie şi a crescut văzând cu ochii. Vom încerca să obţinem fonduri europene pentru a da amploare acestui eveniment foarte bine primit de toţi cei care vin alături de noi în aceste zile“, a promis primarul Daniel Harpa.

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.