l sentinţa este definitivă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, ieri după-amiază, contestaţia făcută de primarul
Gheorghe Ştefan împotriva sentinţei prin care, la sfârşitul lunii trecute, a fost arestat preventiv. Încarcerarea a fost menţinută, de asemenea, şi pentru ceilalţi trei arestaţi din dosarul Microsoft – Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu. De menţionat este că la Nicolae Dumitru încadrarea juridică a fost schimbată, nemaifiind reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, ci doar cea de spălare de bani. Ei vor rămâne după gratii în următoarea perioadă, urmând ca la expirarea intervalului de reţinere, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să ceară o altă prelungire a mandatelor. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Sandu Gabriel, Cocoş Dorin şi Ştefan Gheorghe împotriva încheierii nr. 958 din şedinţa din Camera de Consiliu din data de 28/29 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. Obligă contestatorii inculpaţi Sandu Gabriel, Cocoş Dorin şi Ştefan Gheorghe la plata sumei de câte 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei“, se precizează în sentinţa ICCJ.
Odată respinsă contestaţia, Ştefan şi ceilalţi învinuiţi urmează să fie transferaţi în Penitenciarul Jilava. După cum am mai relatat, primarul Gheorghe Ştefan a ajuns după gratii în octombrie, fiind acuzat de anchetatorii DNA că ar fi săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani, în formă continuată.
(Mihai SAVA)




Ne pare rau ptr Dom’ Gigi dar ne pare mai rau ptr datoriile Primariei care au ramas din cauza grandomaniei lui.Sa traiasca “ghine” acolo unde a ajuns din cauza lacomiei.