Primarul Dragoş Chitic, Premiul de excelenţă la Gala Smart City Industry Awards

Data:

Joi, 19 octombrie, la Bucureşti, a avut loc Gala Smart City Industry Awards, eveniment aflat la cea de-a doua ediţie, care îi premiază pe cei mai implicaţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale în dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente şi în implementarea noilor tehnologii la nivelul acestora. La manifestare a luat parte şi municipalitatea pietreană, care s-a întors acasă cu două premii importante: „Premiul de Excelenţă“ – pentru primarul Dragoş Chitic şi titlul de Ambasador Smart City – city-managerului Bogdan Puşcaşu.

„Concursul s-a desfăşurat sub două etape, prima care a inclus jurizarea proiectelor înscrise în concurs şi premierea acestora, în timp ce a doua etapă a vizat acordarea unor Diplome de Excelenţă, conferite prin no-minalizările partenerilor aso-ciaţiei. Un moment special în desfăşurarea evenimentului l-a avut acordarea Diplomelor de Ambasador Smart City. Ambasadorii sunt persoane care s-au remarcat prin iniţiative, dar mai ales prin acţiunile concrete. Criteriile care au stat la baza deciziei juriului pentru acordarea celor două premii au fost: activitatea constantă privind dezvoltarea oraşului în cadrul instituţiei, sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare a comunităţilor creativ inteligente, precum şi deschiderea manifestată faţă de implementarea noilor teh-nologii“, spun reprezentanţii Primăriei Piatra-Neamţ.

(Roxana CHIRILĂ)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Turişti salvaţi de pe-un perete de stâncă în Cheile Şugăului

Două persoane au rămas blocate duminică seara în Cheile...

Rănită în incendiul care i-a distrus casa

O femeie în vârstă de 86 de ani, din...

3 CĂRȚI (discret dialog nocturn)

Piatra-Neamț, după 1989. Anticariatul din Bulevardul Republicii nr.6mirosea tandru...