Primarul de la Hangu a fost demis de prefect

Data:

Marţi după-amiază, prefectul judeţului a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Hangu, Gavril Lupu. Plecarea edilului de pe funcţie era iminentă, având în vedere că pierduse, prin sentinţă definitivă, procesul în care a fost judecat pentru fapte de corupţie. Atribuţiile acestuia urmează să fie preluate, cel mai probabil, de viceprimar, până la organizarea de alegeri.

Pe 19 aprilie Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv, la un an jumate de închisoare, cu suspendare, pe Gavril Lupu pentru „folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene“, în formă continuată. Edilului i-a fost stabilit un termen de supraveghere de trei ani şi şase luni.

De asemenea, el va trebui, în solidar cu Primăria Hangu, să plătească aproape 500.000 de lei daune materiale către APIA Bucureşti. Judecătorii au menţinut sechestrul instituit asupra unui teren de 1.848 de metri pătraţi care-i aparţine primarului. (R.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...