15.7 C
Piatra Neamț
vineri, iunie 13, 2025
AcasăAdministratiePreşedintele Arsene despre zvonul închiderii Galeriilor „Lascăr Vorel“: „Suntem alături de artişti“

Preşedintele Arsene despre zvonul închiderii Galeriilor „Lascăr Vorel“: „Suntem alături de artişti“

Date:

În urma unui zvon vehiculat prin târg săptămâna trecută, privitor la o iminentă închidere a Galeriilor de Artă „Lascăr Vorel“, preşedintele Consiliului Judeţean – Ionel Arsene iese public şi, prin intermediul unui comunicat de presă, vine să lămurească (în parte, ce-i drept) situaţia care a panicat lumea artiştilor din Piatra-Neamţ.

„La momentul la care am preluat preşedinţia Consiliului Judeţean, am început să fac o inventariere a bunurilor aflate în proprietatea Consiliului Judeţean, şi date în administrare societăţilor sau instituţiilor subordonate pentru a mă asigura că acestea sunt corect exploatate. Cu această ocazie, am constatat că anumite spaţii aflate în administrarea Complexului Muzeal Judeţean sunt utilizate în mod nelegal, prin urmare, am adus la cunoştinţa conducerii instituţiei că se impune intrarea în legalitate privind închirierea spaţiilor care aparţin domeniului public al judeţului şi pentru care nu a fost solicitat acordul Consiliului Judeţean. Conform Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică, închirierea acestora se aprobă prin hotărâre a Consiliului Judeţean, iar închirierea se face prin licitaţie publică, aşa cum prevede legea“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Or, pentru că spaţiul în care funcţionează Galeriile de Artă „Lascăr Vorel“ este tocmai într-o astfel de situaţie, s-a ajuns la rezilierea contractului de închiriere dintre Complexul Muzeal şi Uniunea Artiştilor plastici, urmând a se găsi o cale legală prin care galeria să poată funcţiona în continuare în acelaşi amplasament, după cum a dat garanţii conducerea instituţiei de cultură.

„Regret neînţelegerile apărute între Complexul Muzeal Judeţean şi Asociaţia Uniunea Artiştilor Plastici, provocate de încheierea unui protocol de colaborare care nu respectă prevederile legii, însă demersul meu se referă strict la intrarea în legalitate a tuturor societăţilor şi instituţiilor subordonate Consi-liului Judeţean. (…) Suntem alături de artiştii nemţeni şi sprijinim necondiţionat activitatea acestora. Îi asigur pe toţi artiştii şi iubitorii de artă că voi susţine orice demers ce vine să îmbogăţească viaţa culturală a judeţului“, a completat Ionel Arsene.

Şi, pentru că preşedintele nu a precizat, totuşi, dacă galeria va funcţiona sau nu în continuare, în acelaşi spaţiu, nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatele negocie-rilor despre care cele două părţi (Complexul Muzeal şi Uniunea Artiştilor Plastici) spuneau că sunt în derulare, pentru a se găsi o variantă de mijloc, în aşa fel încât artiştii să nu fie nevoiţi să se mute.

(Roxana ZAHARIA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.