Acasă Administratie Prejudicii de peste 211.000 lei la Primăria Taşca

Prejudicii de peste 211.000 lei la Primăria Taşca

3689
0
DISTRIBUIȚI

Cheltuirea banului public în mod haotic, fără a se ţine cont de legile în vigoare, dă dureri de cap primarilor şi salariaţilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ care, după verificările realizate de Camera de Conturi anul trecut, au de justificat sume importante, au de achitat banii cheltuiţi aiurea şi de refăcut evidenţa contabilă după reglementările în vigoareşi nu „după ureche“.

Unii dintre primari spun că au fost făcute anumite greşeli pe fondul modificărilor legislative continue, însă necunoaşterea legii nu îi poate absolvi de răspundere. Alţii, însă, şi-au recunoscut greşelile şi vor să le îndrepte.

Primăria a achitat convorbirile telefonice ale unor străini de instituţie

Camera de Conturi Neamţ a cuprins, în verificările realizate anul trecut, şi Primăria Taşca unde a constatat mai multe abateri de la legislaţia în vigoare. La Taşca, inspectorii auditorului financiar au descoperit că, în 2014, programele de investiţii nu au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale, au constatat neconcordanţe în evidenţa contabilă, plăţi nelegale efectuate cu majorări salariale acordate celor care lucrează la proiectele europene. Tot la Primăria Taşca, au fost plătite ilegal servicii de consultanţă şi servicii de contabilitate, au fost achiziţionate materiale de construcţii fără documente justificative legal întocmite. Totodată, Primăria Taşca a achitat convorbirile telefonice ale unor persoane care nu erau salariate ale instituţiei.

Camera de Conturi Neamţ a estimat că Primăria Taşca a prejudiciat bugetul local cu suma de 211.190 de lei, a avut abateri financiar-contabile de 61.740 de lei şi ve-nituri suplimentare de 11.000 de lei.

Plăţi ilegale

Auditorul financiar a dat publicităţii sinteza rezultatelor verificărilor efectuate la Primăria Taşca anul precedent: „Programele de investiţii nu au fost întocmite în structura şi în conformitate cu preve-derile legale. Includerea în proiectele de buget ale unităţii administrativ-teritoriale nu s-a făcut în baza unui program de investiţii publice întocmit în structura prevăzută de art. 46 şi care să cuprindă informaţiile solicitate de art. 42 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, ci în baza unei liste simplificate, care nu conţine elementele stabilite de actul normativ; nu au fost încasate integral şi la termen impozitele şi taxele locale; nu au fost stabilite/urmărite în vederea încasării venituri cuvenite bugetului local din taxe pentru eliberarea autorizaţiilor de construire şi regularizarea acestora; nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii reprezentând cota parte din tariful de gestionare a fondului cinegetic; efectuarea inventarierii patrimoniului prin nerespectarea în totalitate a prevederilor legale, constatându-se că nu au fost inventariate imobilizările necorporale şi corporale, aflate în curs de execuţie şi materiale consumabile, aparţinând unităţii administrativ-teritoriale; efectuarea de plăţi nelegale pentru acordarea majorării salariului de bază persoanelor nominalizate în echipele care derulează proiecte europene; angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare pentru servicii de consultanţă, cu nerespectarea prevederilor legale; angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu nerespectarea prevederilor legale, reprezentând cheltuieli pentru servicii de contabilitate; efectuarea de plăţi fără existenţa documentelor justificative, întocmite conform legii, care să ateste exactitatea şi realitatea sumelor datorate, reprezentând bunuri constând în materiale de construcţii; abateri privind efectuarea cheltuielilor pentru obiective de investiţii pentru care nu au fost elaborate şi aprobate documentaţii tehnico – economice, necuprinse în lista de investiţii şi neîntocmirea documentelor de recepţie la terminarea lucrărilor potrivit reglementărilor în vigoare; angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu nerespectarea prevederilor legale pentru utilizarea unor cartele telefonice din reţeaua Vodafone şi Orange care nu sunt repartizate salariaţilor entităţii; efectuarea de plăţi fără existenţa documentelor justificative care să ateste exactitatea şi realitatea sumelor datorate, reprezentând o plată dublă la Asociaţia pentru îngrijiri la domiciliu“.

Alexandru Drăgan, primarul comunei Taşca, a declarat neregulile constatate de Camera de Conturi Neamţ la primăria pe care o conduce au fost pe fondul „dife-renţelor de abordare a legii“. „Am făcut contestaţie, prejudiciile au fost recupe-rate“, a adăugat primarul.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.