Poliţiştii au dat peste un bordel la Pensiunea Red Rock

Data:

 

Mai multe persoane au fost reţinute, miercuri seara (6 noiembrie), într-un dosar de proxenetism, după o descindere a luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, la Pensiunea Red Rock, din cartierul Mărăţei al municipiului Piatra-Neamţ. Mascaţii au intervenit şi în alte locuri din oraş, fiind coordonaţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi au făcut percheziţii la patru persoane suspectate de proxenetism.

Procurorii susţin că, la pensiunea pietreană funcţiona de fapt un bordel, unde tinere racolate erau convinse să facă sex contra cost cu diverşi clienţi care se cazau la pensiune. Oamenii legii au audiat mai multe angajate, precum şi pe patronul pensiunii (Constantin Brânzei), iar ieri au dispus reţinerea a patru persoane. Acestora li se impută că au format un grup infracţional organizat specializat în proxenetism.

Acţiunea DIICOT de miercuri se suprapune cu o alta similară, desfăşurată însă în Timişoara, unde au fost identificate 12 hoteluri şi pensiuni în care funcţionau astfel de bordeluri sub acoperire. Intermediare între tinerele care se prostituau şi clienţi (români sau străini) erau menajerele şi recepţionerele, iar tarifele pentru prostituate varia de la 100 la 500 de euro, în funcţie de serviciile sexuale prestate şi de perioadele de timp. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...