Poliţist bătut de-un şofer fără permis

Data:

Subofiţerul Ionuţ Găburoi, care activează în cadrul Formaţiunii Rutiere Bicaz, a fost lovit cu pumnul, în noaptea de 17 spre 18 decembrie, pe când era în misiune în zona comunei Borca.

Omul legii era angrenat într-o acţiune care viza combaterea conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice şi a oprit un autoturism care circula cu viteză foarte mare. Şoferul a tras pe dreapta la semn, a coborât din vehicul şi a sărit direct la agentul Găburoi, lovindu-l cu pumnul în faţă. Apoi a luat-o la fugă, abandonând vehiculul în drum.

La puţin timp după agresiune, la locul evenimentului a venit o femeie care a declarat că la volan fusese bărbatul ei, care nu posedă permis. Forţele de ordine au început investigaţiile pentru depistarea agresorului, iar până ieri, la ora închiderii ediţiei, acesta nu fusese prins. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt efectuate, sub coordonarea unui procuror, pentru ultraj, dar şi pentru a se stabili cu exactitate identitatea persoanei care se afla la volan şi care l-a bătut pe poliţistul bicăjean.

(Mihai SAVA)

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Ifron în flăcări

Din cauza unui scurtcircuit electric, miercuri seară, a izbucnit...

Găsit mort sub scuter

Miercuri după-amiază, sub un pod din comuna Ţibucani, a...

Ambulanţă lovită de un şofer neatent

Ieri după-amiază, la intersecţia străzilor Progresuluin şi Lămâiţiei din...