Vechiul pod de peste pârâul Horaiţa, de pe DN 15C, la ieşirea din Dobreni către Bodeşti, va fi demolat – au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Podul are o lungime de circa 21 de metri şi o lăţime de 9 metri (din care 7 metri partea carosabilă, plus două trotuare a câte 1 metru lăţime), fiind construit pe grinzi din beton armat.
O expertiză tehnică realizată încă din anul 2020 a concluzionat că podul – construit în anul 1958 – nu mai corespunde valorilor de trafic şi că consolidarea acestuia nu mai este oportună.
Drept urmare, se impune demolarea.
Pentru construirea unui nou pod, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a lansat o licitaţie în valoare de peste 8 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Programul Transport 2021 – 2027.
Viitoarea structură, potrivit studiului de fezabilitate, va avea o lungime de 21 de metri şi o lăţime de 10,8 metri – din care 7,5 metri partea carosabilă şi două trotuare a câte 1,5 metri fiecare.
Constructiv, este preferată varianta pe grinzi metalice încastrate în beton.
Podul trebuie finalizat în cel mult 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Pe toată durata execuţiei, se va circula pe un pod provizoriu.
(Liviu ILIE)



