0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăPoliticaPNL îl trage pe Arsene de mânecă înainte de rectificarea bugetară

PNL îl trage pe Arsene de mânecă înainte de rectificarea bugetară

Date:

l rectificarea bugetară e blamată de PNL Neamţ l „PSD nu poate cumpăra cât pot românii vota“, spune Mugur Cozmanciuc l „Îi transmit domnului Arsene să împartă aceste sume judicios“, a solicitat senatorul Eugen Ţapu-Nazare

Senatorul Eugen Ţapu-Nazare, deputatul Mugur Cozmanciuc şi primarul Dragoş Chitic au avertizat direct pe şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, să fie atent la modul în care „va împărţi banii ce vin de la Guvern pentru echilibrarea bugetelor locale“.

Primul care a deschis acest subiect a fost senatorul Ţapu care i-a transmis lui Ionel Arsene „să nu mai împartă banii discreţionar, aşa cum a făcut-o la mijlocul acestui an, atunci când s-au alocat 1,9 milioane de lei la Târgu Neamţ, care are doar 25.000 de locuitori şi 1,8 milioane de lei la Piatra Neamţ, care are 115.000 de locuitori. Ce vină au cetăţenii din Piatra-Neamţ că primăria nu este condusă de un primar de culoare roşie? Îi transmit domnului Arsene să împartă aceste sume judicios, deşi nu cred. Sper să mă contrazică şi să facă distribuirea sumelor în funcţie de criterii ce ţin de suprafaţă şi populaţie şi nu de culoarea politică a primarilor“, a declarat senatorul.

El a mai explicat că sumele sunt acum distribuite de Ministerul Dezvoltării, după criteriile stabilite de Liviu Dragnea, preşedintele PSD de la nivel naţional, fără a mai trece prin aprobarea consiliilor judeţene.

Situaţia de la Piatra Neamţ a fost expusă de Dragoş Chitic care a menţionat că printr-o adresă a solicitat, la această rectificare suma de 28 de milioane de lei. „Această solicitare este justificată. 19,4 milioane de lei sunt pentru a achita datoriile eşalonate de E-On, 1,9 milioane de lei ne trebuie pentru a achita furnizorii de servicii şi bunuri, mare parte din sumă fiind necesară pentru lucrările efectuate de Publiserv. Am mai inclus 7,34 milioane pentru lucrările de pe Cozla şi 1,5 milioane pentru regularizarea unui pârâu din Văleni“, a explicat Dragoş Chitic.

Mugur Cozmanciuc a concluzionat cele spuse în cadrul conferinţei transmiţând şeful PSD Neamţ că „Dacă are respect pentru cetăţenii din Piatra Neamţ va ţine cont de solicitările formulate de domnul primar Chitic“. Co-preşedintele PNL Neamţ a mai adăugat că: „PSD este partidul care blochează dezvoltarea Moldovei, iar prin alocarea bugetară, cu bani luaţi de la Investiţii şi transferaţi la Dezvoltare, se încearcă fraudarea alegerilor din 2016. Aşa se urmăreşte asigurarea veniturilor bugetare pentru primarii recrutaţi. PSD nu poate cumpăra cât pot românii vota“, a încheiat subiectul Mugur Cozmanciuc. (Alex NECHITA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.