Organizaţia Eleven Green şi Asociaţia Ecotic, cu sprijinul Primăriei municipiului Piatra-Neamţ, derulează, începând de mâine (15 noiembrie), o campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (aspiratoare, aparate de bucătărie, televizoare etc.).
În zilele de 15 şi 22 noiembrie, între orele 10:00 – 17:00, în parcarea de la Sala Polivalentă, pietrenii vor avea la dispoziţie un punct de colectare pentru deşeurile electrice şi electronice de dimensiuni mai mici.
Deşeurile voluminoase (frigidere, maşini de spălat, televizoare cu tub etc.) vor fi preluate direct din gospodării, în perioada 17 – 21 noiembrie. Pentru programare, puteţă să sunaţi la numerele de telefon 0751-296466 sau 0722-225295.
„În cadrul acestei acţiuni se va desfăşura şi o tombolă, iar toţi cei care predau deşeuri vor fi înscrişi automat la tombola ce are ca premii: 4 aspiratoare, 4 mixere, 4 uscătoare de păr şi 4 fiare de călcat. Extragerea câştigătorilor va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, ora 17:30, în parcarea Sălii Polivalente“, au anunţat organizatorii campaniei.
(Liviu ILIE)
