Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, în ziua de 25 octombrie, de Tribunalul Debrecen, pentru comiterea unui accident soldat cu moartea a trei persoane, în Ungaria. Tragedia s-a petrecut în vara anului 2017, când şoferul a adormit la volanul unui microbuz plin cu pasageri, în apropiere de Mezopeterd (Ungaria), lovindu-se de un TIR. Şoferul a fost acuzat de ucidere şi vătămare corporală din culpă.
Conform sentinţei, pietreanul pornise din Anglia, la volanul unui microbuz cu opt călători. Pentru că nu a avut şofer de schimb, el a fost obli-gat să conducă de unul singur 1.900 de kilometri, cu mici pauze de câte o jumătate de oră. Când a ajuns la Mezopeterd, la opt kilometri de Punctul de Trecere a Frontierei Artand/Borş, şoferul avea deja 44 de ore de condus, iar oboseala l-a darâmat. A aţipit, microbuzul a ieşit în decor lovindu-se cu o viteză de 95 de kilometri la oră de spatele unui TIR oprit într-o parcare. În urma impactului, trei persoane (două femei şi un bărbat, din judeţul nostru, Botoşani şi Maramureş) au murit pe loc. Un alt călător a rămas cu un handicap permanent şi încă doi au suferit leziuni grave. Pasagerii răniţi erau din judeţul nostru, Cluj, Sălaj şi Iaşi.
(Mihai SAVA)