Comisia judeţeană de admitere în clasa a IX-a de liceu va analiza de astăzi şi până joi, 31 iulie, aşa-numitele cazuri speciale apărute după repartizarea computerizată. Potrivit metodologiei de admitere, copiii declaraţi admişi la un anumit liceu / o anumită specializare au avut posibilitatea, până vineri după-amiază, să solicite Comisiei judeţene de admitere să fie transferaţi la alte unităţi de învăţământ / alte specializări, pentru motive întemeiate. Au fost depuse puţin peste o sută de astfel de cereri. Majoritatea vizează transferul la alte licee, pentru apropierea de domiciliu, şi mai puţine transferul pe motive medicale.
„În limita posibilităţilor vor fi aprobate toate cererile vizând apropierea de domiciliu a elevilor, deoarece dorim să-i ajutăm pe aceşti copii să scape de o navetă scumpă şi obositoare. De asemenea, vor primi aprobare solicitările depuse de părinţii perechilor de fraţi gemeni ca aceştia să înveţe în aceleaşi clase. Avize favorabile vor primi şi elevii care suferă de afecţiuni medicale grave“, a declarat Viorel Stan – inspector şcolar general al ISJ.
Tot în cadrul etapei de rezolvare a situaţiilor speciale pot fi soluţionate şi cererile de transfer având ca motivaţie eventualele erori de transcriere în baza naţională de date a opţiunilor de pe fişele elevilor ori a mediilor de admitere. Pentru soluţionarea cererilor de transfer se va miza pe locurile rămase libere după repartizarea elevilor romi, respectiv pe cele declarate vacante ca urmare a nedepunerii de către candidaţii admişi a dosarelor de înscriere.
Anul trecut, toate cele 134 de cereri depuse de elevii care au solicitat transferul, majoritatea pentru apropierea de domiciliu sau pe motive medicale, au fost aprobate – fapt care a constituit o premieră.
(Liviu ILIE)



