Percheziţii la ţepari cu produse agricole

Data:

Joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au făcut 30 de percheziţii în judeţul nostru, Ilfov, Prahova, Galaţi, Călăraşi, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu şi Bistriţa-Năsăud, pentru destructurarea a trei grupări infracţionale interconectate, specializate în înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în dauna a 24 de firme de pe întreg teritoriul ţării.

„Din cercetări a reieşit că, începând cu perioada 2019 şi până în prezent, membrii celor trei grupări ar fi acţionat, coordonat pe diferite paliere infracţionale, punând în practică o activitate continuă de preluare a unor societăţi comerciale cu bonitate fiscală şi bancară, care, ulterior, ar fi fost utilizate la inducerea în eroare a furnizorilor comerciali prin achiziţia de mărfuri de la aceştia, pentru care au fost emise file cec sau bilete la ordin, fără disponibil în conturile bancare utilizate. În derularea relaţiilor comerciale cu persoanele juridice, membrii grupării şi-ar fi declinat identităţi şi calităţi nereale, ar fi folosit persoane interpuse pentru preluarea mărfurilor şi/sau înmânarea instrumentelor de plată şi ar fi declarat adrese fictive ca puncte de lucru şi sedii sociale pentru societăţile comerciale folosite în activitatea infracţională. După preluarea efectivă a mărfurilor, acestea ar fi fost vândute către diverşi beneficiari (persoane fizice sau juridice), cu preţuri cuprinse între 30 şi 50% din valoarea lor. În cadrul acţiunii, în judeţul Giurgiu, a fost realizată o activitate de prindere în flagrant delict, respectiv surprinderea unor bănuiţi după momentul preluării unei cantităţi de 24 de tone de sămânţă de grâu, achiziţionată prin folosirea unor mijloace frauduloase (nume şi calităţi mincinoase) de la o persoană juridică“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi lăsate în custodie unor persoane fizice şi juridice 24 de tone de sămânţă de grâu şi şase tone de diferite tipuri de îngrăşământ pentru agricultură. De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 26 de telefoane mobile, 29 de cartele telefonice, trei laptop-uri, o tabletă, patru stick-uri de memorie, două DVD-uri, carduri bancare, ştampile, documente financiar contabile, 3.700 de euro şi 19.000 de lei.

După finalizarea audierilor, la sediul DIICOT Bacău, procurorul de caz a dispus, faţă de 13 persoane, măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar faţă de alte patru – măsura controlului judiciar.(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...