Percheziţii la braconierii din Poiana Teiului şi Piatra-Neamţ

Data:

În ziua de 27 martie, Parchetul Bicaz a făcut mai multe percheziţii domiciliare şi la sediul unor asociaţii de vânătoare, din comuna Poiana Teiului şi municipiul Piatra-Neamţ.

Cu ocazia descinderilor, oamenii leguii au identificate diverse cantităţi de muniţie deţinută nelegal, trofee de cervidă şi alte obiecte de natură a proba activitatea infracţională. Percheziţiile s-au desfăşurat într-un dosar penal, urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor din Farcaşa.

„S-a stabilit că, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie, mai multe persoane ar fi efectuat activităţi de braconaj cinegetic pe fondul de vânătoare 23 Galu şi pe teritoriul administrativ al localităţii Farcaşa. În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale“, adeclarat Alina Gabriela Leţ, prim-procuror al Parchetului Bicaz.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Descinderi la deţinătorii de arme

Sub coordonarea Parchetului General, marţi, în cadrul operaţiunii „Jupiter“,...

Şofer beat – încătuşat

În seara de 3- octombrie, la ora 22, poliţiştii...

Intreruperi Neamt 05.11.2026

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...