Primăria piatra-Neamţ intenţionează să construiască o bază sportivă în cartierul Vânători, mai exact pe strada Horia. Proiectul a fost inclus în planul de investiţii al municipalităţii pietrene pentru anul 2025.
Complexul sportiv va fi amenajat pe un teren cu o suprafaţă totală de peste 8 hectare, care va fi împărţit în două loturi. Decizia privind acest demers a fost aprobată prin votul Consiliului Local în şedinţa din 28 martie, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri locale şi guvernamentale.
„Construirea acestei baze sportive marchează un moment important pentru oraşul nostru: va fi prima investiţie de acest fel realizată de administraţia locală în ultimele decenii. Sportul uneşte, educă şi oferă alternative sănătoase pentru tineri şi nu numai. Iar eu îmi doresc un oraş în care toţi copiii să poată visa cu mingea la picior, nu de pe margine, ci direct pe teren“, a declarat primarul Adrian Niţă.
Pe una din cele două suprafeţe de teren va fi realizată, cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii, o bază sportivă tip 1 (proiect standard), ce cuprinde un teren pentru fotbal şi un teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis. Baza sportivă ar urma să aibă o suprafaţă 13.202 metri pătraţi şi ar putea primi o finanţare de aproximativ 10,4 milioane de lei.
De asemenea, cu finanţare din bugetul local, un alt teren modern va fi amenajat tot pe strada Horia. Cele două terenuri vor avea dimensiunile suprafeţei utile de joc de 68 de metri x 105 metri şi vor putea fi marcate şi pentru mini-fotbal, dar şi pentru jocuri de rugby. De menţionat că suprafaţa va fi acoperită cu gazon artificial.
Ambele amenajări sportive vor oferi beneficiarilor facilităţi la standarde moderne (tribune de 500 de locuri, vestiare), iar pentru acces vor fi realizate alei pietonale şi parcare pentru maşini. Pentru baza sportivă vor fi puse la dispoziţie toate utilităţile publice necesare pentru funcţionarea optimă.
Strada Horia se află în prelungirea străzii Strămutaţi, fiind destul de îngustă şi, pe ultimul său tronson, neasfaltată – fapt care va reprezenta o provocare pentru accesul la baza sportivă.
(Liviu ILIE)



