Un autocat al unei firme din judeţul Vaslui, în care se aflau 35 de persoane care făceau un pelerinaj la mănăstirile din Moldova, s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază (28 martie), în satul Bistricioara, din comuna Ceahlău, după ce a fost izbit de remorca unui TIR. Impactul s-a soldat cu rănirea a şapte pasageri. Evenimentul a avut loc la ora 14.00, pe DN 15, în următoarele condiţii stabilite de poliţişti.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Republica Moldova, conducea un TIR, dinspre Grinţieş către Poiana Largului şi, într-o curbă la dreapta, când a frânat pe şoseaua umedă, remorca a derapat, lovind cu partea laterala-stânga spate autocarul care circula pe sensul opus. În urma impactului, autocarul, condus de un vasluian de 47 de ani, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Şapte persoane au suferit mai multe leziuni, iar patru dintre victime au refuzat să fie transportate la spital. „La faţa locului au fost dirijate mai multe echipaje de Poliţie care au intervenit în soluţionarea accidentului şi a fost fluidizat traficul rutier, asigurându-se circulaţia pe un singur sens de mers. Au fost prezenţi, de asemenea, şi reprezentanţii ISCTR, care au verificat legalitatea transporturilor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de producerea altor trei accidente, soldate cu răniţi. Unul din evenimente a avut loc în seara de 27 martie, pe E85, în afara localităţii Secuienii Noi. Un bărbat de 35 de ani, din Trifeşti, conducea o Dacia pe DN2, pe prima bandă a sensului de mers Bacău – Roman, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare pe a doua bandă şi a izbit un Volkswagen Passat, condus de către un botoşănean de 24 de ani. Şoferul Daciei şi o femeie de 30 de ani, pasageră în aceeaşi maşină, au rămas încarceraţi, fiind scoşi de către pompieri. Traficul rutier a fost blocat pentru intervenţia necesară salvării victimelor cât şi pentru desfăşurarea cercetării la faţa locului şi curăţarea carosabilului.
În dimineaţa de 28 martie, la ora 07.30, pe DN 17B, în Farcaşa, s-a întâmplat alt accident. Un băcăuan de 41 de ani şofa dinspre Poiana Largului către Borca şi, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit şoseaua şi s-a izbit într-un stâlp metalic, ricoşând apoi într-un copac. O femeie de 31 de ani, din Bacău, pasageră pe „locul mortului“, a suferit mai multe leziuni.
Tot sâmbtă, la ora 14.00, pe DN 15, în Girov, a avut loc alt accident. Poliţiştii au stabilit că un ieşean de 31 de ani conducea un Volkswagen pe DJ 156A, dinspre Dobreni, iar când a ajuns la intersecţia cu DN 15D şi nu a respectat
semnificaţia indicatorului „Oprire“, izbindu-se într-un TIR. Din impact, Volkswagen-ul a fost proiectat apoi într-un BMW, care era oprit regulamentar în afara părţii carosabile. Coliziunea în lanţ a dus la vătămarea unei femei de 69 de ani (pasageră în maşina şoferului vinovat), dar şi rănirea ieşeanului neatent. Niciunul din şoferii implicaţi în eveniment nu se afla sub influenţa alcoolului.
(Mihai SAVA)



