Acasă Eveniment Pedofil condamnat la 20 de ani de închisoare

Pedofil condamnat la 20 de ani de închisoare

720
0
DISTRIBUIȚI

Adrian Gal, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Săbăoani, a fost condamnat definitiv de Tribunalul Gorj la 20 de ani de închisoare, pentru pornografie infantilă, corupere sexuală, participaţie improprie la viol şi şantaj. El va trebui să achite celor şase victime care s-au constituit părţi civile în proces despăgubiri morale de 50.000 de euro. Acestuia îi vor fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Individul (divorţat) obişnuia să contacteze pe reţelele de socializare fete minore, iar după ce le agăţa se folosea de poze ale acestora pentru a obţine diverse avantaje. Faptele s-au petrecut în intervalul august 2020 – februarie 2021.

Totul a mers fără cusur până când în plasa acestuia a picat o adolescentă de 12 ani din Gorj, care s-a plâns la timp autorităţilor. Aşa s-a ajuns ca, după deschiderea anchetei penale, procurorii să descopere mai multe victime ale bărbatului. Unele dintre fete nu au fost de acord să depună plângere împotriva lui, dar la dosar s-au strâns suficiente probe care să ducă acum la condamnare. Una dintre minore a avut acces la unul dintre conturile folosite de inculpat pe reţelele de socializare şi aşa a putut descoperi că şi alte copile aveau discuţii cu individul care le seducea şi le declara dragoste veşnică. Gal se prezenta ca fiind un adolescent din Timişoara, cu părinţii medici. Le spunea fetelor că are o soră mai mică decât el, cu care întreţine relaţii intime şi astfel le convingea să îi trimită fotografii indecente.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a deţinut materiale pornografice cu minori, de ordinul sutelor, constând în fişiere foto/video înfăţişând atât persoanele vătămate din prezenta cauză, cât şi alţi minori neidentificaţi, prezentaţi în poziţii sexuale explicite sau implicaţi în acte de natură sexuală/ raporturi sexuale atât cu persoane minore, cât şi majore, precum şi minori implicaţi în acte de zoofilie. Pe 9 februarie anul trecut, Gal a fost prins în judeţul Maramureş.

Ulterior, la el acasă a fost făcută o percheziţie, ocazie cu care au fost descoperite un telefon mobil, 5cinicartele SIM şi o agendă cu mai multe însemnări despre victime.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.