Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier în care au fost implicate trei mşini, ieri după-amiază, pe DN 15B, la intrarea în oraşul Târgu-Neamţ. Un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Pipirig conducea un autoturism şi, la intersecţia cu strada Ion Creangă, a intrat în maşina din faţa lui (staţionată), proiectând-o în faţă în alt autovehicul. Două femeie de 68 şi 75 de ani din prima maşină au fost rănite. La locul coliziunii au intervenit pompierii şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Victimele au fost duse cu SMURD-ul la Spitalul „Sfântul Dimitrie“. Niciunul din şoferii implicaţi în eveniment nu consumase alcool. Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri aproape o oră.
Tot ieri, la ora 12, alt accident a avut locpe DN 15C, în afara comunei Gârcina. Un pietrean de 40 de ani conducea o maşină şi, în curbă, a intrat în depăşirea altui autovehicul staţionat, care era semnalizat corect, moment în care s-a izbit pe contrasens într-o maşină. Primul şofer a suferit câteva traumstisme. În ambele cazuri, poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)