Viteza neadaptată la carosabilul acoperit cu răpadă îngheţată a dus la producerea unui accident rutier, în noaptea de 29 spre 30 decembrie, în comuna Dragomireşti. Evenimentul a avut loc pe la ora 1, în condiţiile în care şoferul unei maşini a pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe cupolă într-un şanţ.
La locul accidentului s-au deplasat voluntarii, pompierii pietreni, SMURD-ul şi poliţiştii. Când au ajuns forţele, cel de la volan ieşise nevătămat. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi pentru curăţarea carosabilului de elementele rezultate în urma celor întâmplate.
(Mihai SAVA)



