Acasă Eveniment Patronul de la Chaplin’s Pub aduna banii pentru droguri, cel de la...

Patronul de la Chaplin’s Pub aduna banii pentru droguri, cel de la Jazz Caffe le dădea clienţilor cocaină pe farfurii

2323
0
DISTRIBUIȚI

Referatul DIICOT în baza căruia s-a decis arestarea preventivă a patronilor de la cublurile pietrene Chaplin’s Pub şi Jazz Caffe (ex-Tonique) dezvăluie cum acţionau patronii celor două localuri, de la cine luau drogurile şi cum se organizau petrecerile, la adăpost de ochii curioşilor, aproape în fiecare weekend.

Procurorii au stabilit că activitatea infracţională a celor zece arestaţi din acest dosar a început încă din ianuarie, era bine pusă la punct, iar invitaţii la petrecerile cu stupefiante erau aleşi „pe spânceană“, fiind verificaţi anterior dacă sunt de încredere. Cu toate precauţiile luate de patronii celor două cubluri (Cristian Valentin Dobrea – de la Chaplin’s Pub şi Constantin Cuejdianu – de la Jazz Caffe), oamenii legii tot au reuşit să trimită poliţişti sub acoperire, care au participat la petreceri şi au cumpărat droguri, întreaga activitate fiind înregistrată audio-video.

Consumatorii, primiţi pe uşa din spate, petreceau la etaj

Anchetatorii au stabilit că patronul de la Chaplin’s Pub ţinea petrecerile în fiecare noapte de sâmbătă spre duminică, iar consumatorii de stupefiante erau invitaţi în camerele de la etaj (clubul aflându-se la parterul vilei în care locuia Dobrea.

„Administratorul acestui local îşi anunţă trei prieteni apropiaţi şi-i invită la petreceri unde vin mai mulţi dealeri de droguri. Ca mod de lucru, invitaţii la petrecerile private urcă la etajul pub-ului unde, în jurul orelor 24-1, sunt chemaţi mai mulţi dealeri de droguri care-şi comercializează marfa către consumatori. Inculpatul este cel care strânge sumele de bani de la consumatori după care contactează dealerii în funcţie de tipul de droguri pe care vor aceştia să-l achiziţioneze. La petreceri participau, de regulă, circa 40-50 de persoane, majoritatea dintre acestea fiind consumatoare de droguri. După achiziţionarea drogurilor, consumatorii se retrăgeau în spaţiile puse la dispoziţie de inculpat şi consumau parte din substanţele interzise. Este de precizat că aceste petreceri sunt organizate săptămânal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după orele 22, în spaţiul de la etajul pub-ului. Consumatorii care sunt invitaţi la petrecere îl contactează pe inculpatul care le solicită să-i dea un bip când ajung pentru a le deschide uşa din spatele clădirii ca să poată intra“, este precizat în referatul DIICOT.

Intră în scenă investigatorul sub acoperire

Cu o săptămână înainte de descinderile făcute de oamenii legii la cele două cluburi, DIICOT a reuşit să „plaseze“ un ofiţer sub acoperire care a participat la o petrecere în Chaplin’s Pub.

„În noaptea de 10 spre 11 aprilie, la pub-ul menţionat a avut loc o petrecere la care au participat circa 35-40 de persoane, printre aceştia fiind şi investigatorul autorizat, care a înregistrat audio-video tranzacţiile cu droguri de mare risc dintre dealer şi consumatori. Conform acestor înregistrări şi a datelor puse la dispoziţie de către investigator, a rezultat faptul că, în noaptea de 10/11 aprilie, la ora 22.30 invitaţii la petrecere au urcat la etajul vilei unde inculpatul (Dobrea – n.r.) a strâns sumele de bani de la consumatori după care l-a contactat pe dealer şi l-a chemat la pub. În jurul orei 1.30, la locaţia menţionată a venit o persoană cunoscută cu apelativul «Chelu» care a vândut droguri la 30 de  consumatori, o cantitate de circa 50-60 de grame droguri de mare risc cu suma de 350 de lei gramul“, se arată în acelaşi referat.

Drogul din farfurie

Sâmbătă spre duminică noaptea (17/18 aprilie), Dobrea a organizat o altă petrecere la care au participat 59 de persoane, printre care mulţi consumatori de droguri, dar şi câţiva vânzători. Pe la ora 23, unul din dealeri a plecat de la Chaplin’s Pub la Jazz Caffe, unde a şi fost găsit de poliţişti, având la el cannabis şi alte substanţe cu efect psihotrop. De asemenea, la alt dealer prins în acelaşi pub au fost găsite 23 de grame de cocaină.

DIICOT a stabilit că şi la Jazz Caffe se făceau petreceri nocturne încă din ianuarie, iar patronul (Cuejdianu) permitea accesul în incinta clubului a consumatorilor de droguri şi a unor dealeri pentru a efectua tranzacţii: „Drogurile erau consumate în incinta localului, cu acceptul expres al inculpatului. Ca mod de lucru, consumatorii mergeau la bar şi solicitau să le fie puse la dispoziţie farfurii în vederea consumului de droguri. După ce primeau farfurii de porţelan, de culoare albă, consumatorii reveneau la mese şi puneau drogurile pe acele farfurii de unde erau prizate, fumate sau inhalate, în funcţie de tipul acestora. Toate aceste activităţi se făceau la vedere şi sub directa supraveghere a inculpatul, care stătea în local şi avea control pe tot ceea ce se întâmpla“.

Orlando făcea aprovizionarea cu ecstasy

Tot în noaptea de 17/18 aprilie, la Jazz Caffe a fost organiztă altă petrecere, cu 50 de persoane, printre care consumatori şi dealeri de droguri, între aceştia din urmă aflându-se şi „celebrul“ Orlando Bumberică (ţiganul din Speranţa  care, până să împlinească 14 ani, a comis vreo 300 de furturi şi tâlhării în Piatra-Neamţ). Când au descins „mascaţii“, cei care aveau droguri le-au aruncat pe jos, unde au şi fost găsite de poliţişti: 0,35 grame de cannabis, trei grame de amfetamine şi un grinder pentru mărunţit drogurile.

Procurorii au stabilit că Orlando, abia întors din străinătate, unde s-a ocupat tot cu infracţiuni, a încercat să intre şi pe „piaţa“ drogurilor de la Chaplin’s Pub. Astfel, în noaptea de 6/7 martie, însoţit de mai mulţi ţigani, el s-a dus la pub-ul din Precista unde a vândut câteva comprimate de ecstasy. „Din cauza comportamentului neadecvat cât şi reclamaţiilor din partea clienţilor, inculpatului nu i s-a mai permis accesul în pub-ul respectiv“, au explicat procurorii.

Ei au mai arătat că trei dintre dealeri vindeau droguri la Chaplin’s Pub, după care, spre dimineaţă, se mutau la Jazz Caffe, împreună cu o parte din clienţii din Precista.

„Vedetele“ arestate

Toţi cei zece pietreni arestaţi în dosarul petrecerilor cu droguri au contestat măsura încarcerării, ultimul cuvânt în această privinţă urmând să îl aibă Curtea de Apel Bacău.

Reamintim că este vorba despre următorii: Constantin Cuejdianu (în vârstă de 44 de ani – patronul de la Jazz Caffe); Cristian Dobrea (46 de ani – administratorul de la Chaplin’s Pub); Orlando Paul Bumberică (20 de ani, cu un copil minor şi antecedente penale în străinătate); Claudiu Constantin Enea (28 de ani, de profesie tatuator); Mihai Pavel (40 de ani, designer vestimentar, cu infracţiuni în străinătate); Ştefan Gabăr (36 de ani, bodyguard la Almas Company); Ciprian Motoi (45 de ani, fără antecedente); Florin Nicolae Rusu (28 de ani, cu fapte penale în Uniunea Europeană); Ioan Stan (30 de ani, fără antecedente) şi Alexandru Alin Chiuariu (21 de ani, tot fără antecedente). Aceştia sunt acuzaţi de deţinere şi trafic de droguri de mare risc, iar în sarcina lui Cuejdianu şi Dobrea a mai fost reţinută şi infracţiunea de „punerea la dispoziţie a unui imobil pentru consumul ilicit de droguri“.

 

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.