Operaţii amânate din cauza lipsei de sânge

Data:

Odată cu înrăutăţirea vremii şi apariţia a tot mai multe cazuri care au necesitat intervenţii chirurgicale, nevoia de sânge pentru transfuziile necesare pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă a crescut. În cea mai mare unitate medicală din judeţ, medicii chirurgi fac eforturi mari pentru a nu pune viaţa pacienţilor în pericol, lichidul vital lipsând la anumite grupe importante, mai ales în prima parte a acestei luni.

Acest lucru i-a determinat pe doctori  să programeze operaţiile în funcţie de gravitatea şi de stocurile existente, triind cazurile de urgenţă ce nu suportă nicio amânare.

„În primele două săptămâni ale acestui an, a fost înregistrat un număr neaşteptat de mare de intervenţii chirurgicale pentru care a fost nevoie de sânge la grupa A şi zero pozitiv. Am fost nevoiţi să amânăm operaţiile mai puţin urgente. Criza acum este oarecum depăşită, însă în continuare există lipsă acută de sânge cu RH negativ. Înţeleg că aceeaşi situaţie este şi la Centrul de Transfuzie Sanguină“, a precizat dr. Silviu Verzea, directorul medical al Spitalului Judeţean.

De partea cealaltă, şi dr. Victoria Marin – şefa Centrului de Transfuzie Sanguină spune că tot mai puţini sunt donatorii care trec pragul instituţiei, în această perioadă. Dacă astă vară erau înregistraţi câte 700 de donatori într-o lună, acum numărul s-a redus la 500. În acest context, stocurile de sânge se împuţinează. Probabil că gerul îi ţine pe oameni în casă, iar dintre cei care ajung şi aşa puţini la număr, o parte sunt triaţi de exigenţa criteriilor stabilite pentru donare. Există o serie de reguli ce trebuie respectate. Nu poate dona oricine. Donează doar persoanele sănătoase între 18 şi 62 de ani, de aceea sunt o serie de persoane care sunt respinse de la donare temporar sau definitiv. Trierea este foarte strictă, din cauza unei legislaţii care trebuie pusă în aplicare pentru protejarea donatorilor şi pentru a avea pungi de sânge de calitate.

Practic, pot să dea sânge persoanele peste 18 ani, dar care nu au mai mult de 62 de ani, şi cele care nu cântăresc sub 50 de kilograme. Donatorii nu trebuie să aibă boli pulmonare, de inimă, piele, diabet, hepatită, sifilis, ulcer, TBC sau HIV/SIDA. Pe de altă parte, nu este permisă donarea de sânge în cazul persoanelor care au afecţiuni acute sau boli psihice. În schimb, pot da sânge hipertensivii cu valori ale tensiunii arteriale de până în 200. Legea mai spune că între donări ar trebui să treacă minimum 72 de zile, interval de timp necesar pentru ca sângele să-şi refacă compoziţia. Cu 48 de ore înainte de donare nu se bea alcool, iar în ziua anterioară nu se consumă grăsimi, asta pentru că acestea pot influenţa rezultatele testelor.

La o donare se recoltează 400 ml de sânge, cantitate care nu presupune nici un risc pentru donator, spun medicii, deoarece organismul are permanent capacitatea de a reface repede sângele donat, respectiv în trei-patru ore din punct de vedere cantitativ şi în 14 zile din punct de vedere calitativ.

(Maria NISTOR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...